Vulturul
de Victor Eftimiu(2009)
1 min lectură
Mediu
Vulturul m-a mușcat de mână când l-am încătușat,
Dar s-a-nvățat cu mine și stă legat în curte;
Un câine l-a umplut de purici, pisica l-a scuipat.
Îi place viața nouă... În grohăituri scurte,
Mănâncă mult... i-e lene... începe să se-ngrașe.
În ochii mici și roșii zadarnic caut cerul;
Aripa i-e greoaie, privirile sunt lașe,
Vulturu-și pierde zilnic simbolul și misterul.
Găinile trec calme, cotidiane, proaste,
Pe lângă el. Vulturul ia grații de păun;
Imperial se uită la păsăreasca oaste,
Căci el numai cu porcul se simte frate bun...
Îl obosește bolta de-atâtea ori brăzdată,
De nu-și înalță ochii spre cerul azurat?
Vulturul nu-și ridică privirea niciodată,
Căci a lăsat-o veșnic spre stârvul căutat...
Acuma plouă-n curte și curtea-i o băltoacă...
Cu gheara-ncătușată - sinistru epitaf -
E fericit vulturul... s-alintă și se joacă
În ploaia care-l spală de purici și de praf...