Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Vă recomand acest poem

din Culoarea timpului (1977)

de Sașa Pană(2012)

1 min lectură

Mediu
Trezire în hamacul păianjenului
Bună dimineață mișună în toți porii
Înfloresc bucle din visul vegetalelor
Fântână arteziană zorile țâșnesc din fruntea zilei
Sub adiere valurile de lac ale lanurilor
Până unde pădurea urcă în amfiteatrul muntelui
Comerțul privighetorilor se face noaptea
Ecoul ochilor pierdut în rouă
Dantele de parfumuri de freamăte de vise
Tezaur ascuns
Astfel sistemul osos al mărilor
În incendiul deconcertant din recifele madreporice
Dincoace ochii se îmbină hieratic
Cu medaliile ascunse ale inimilor
Precum ostrețele cu golul dintre ele
Misterul vieții în gămălia imponderabilă a polenului
După amiezi muiate în ploaie
Aleile se deapănă veștede
Peste tot chinuri călesc revolte de oțel
Pe frunte stratifică o cuirasă halucinantă
Speranța e un ghid
E un bici de aer proaspăt
Cochilia amurgului topit în sineală
Cuvântul fitil aprinde bucurii monstruoase
Vijelii frâng pădurea artritică
Și seva acoperă digul amintirii
Orașul doarme cu pleoapele de fier lăsate
Peste vitrinele cu tentații
Un incendiu de-ar crește din ozonul pumnului
Rămâne labirintul scheletelor de beton
De veghe panopliile prăfuite de la căpătâiul patului
Unde iubirea se consumă în porții zilnice

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
178
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Sașa Pană. “Vă recomand acest poem.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/sasa-pana/poezie/va-recomand-acest-poem

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.