Covor (Relicvă)
din Un potop de simpatii (1978)
de Petre Stoica(2012)
1 min lectură
Mediu
Linii și linii
linii refăcând înclinarea unui ochi înflorit
roți și roți
roți refăcând traseul unui soare de toamnă
culori și culori
culori refăcând substanța unei vechi melancolii
unduiri și unduiri
unduiri refăcând un cuvânt exprimat cu sfială în somn
armonii ieșite din coerența lânei
fertil desfășurată sub stele călăuzitoare
și deasupra
o pasăre clocindu-și ouăle în oglindă
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Petre Stoica
- Tip
- Poezie
- An
- 2012
- Cuvinte
- 58
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Petre Stoica. “Covor (Relicvă).” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/petre-stoica/poezie/covor-relicvaIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
