Cavalerul
de Paul Verlaine(2005)
1 min lectură
Mediu
Pe cale Nenorocul, un calaret mascat,
In inima-mi batrana, trecand, m-a sagetat.
Din ea un val de sange zbucni pe holda-n floare
Si-apoi din flori in aer s-a ridicat in soare.
Atuncea cavalerul degraba a descins
Si, dandu-se aproape, cu mana m-a atins
Si degetu-i puternic de fier l-a-nfipt in rana,
Rostindu-si juramantul cu glas plin de dojana.
Atunci ca prin mnune a prins vioi sa bata
O inima in mine, mai mandra si curata,
Batea intinerita o inima fecioara,
Mai buna si mai sfanta decat odinioara.
Nauc stam, prins de-un tremur, si nu-mi venea a crede
Ca omul care-n slava pe Dumnezeu il vede.
Dar calaretul darnic din nou a-ncalecat
Si dand din cap spre mine din goana a strigat,
De parca-i aud al glasului ecou:
-Macar de-acum ia sama sa nu te prinzi din nou!
Editura Pandora-M,2002
Traducere de St. O. Iosif si C.D. Zeletin