Pot sa scriu versurile cele mai triste acum
de Pablo Neruda(2004)
1 min lectură
Mediu
Pot sa scriu versurile cele mai triste acum.
Sa scriu de pilda :”noaptea-i instelata
Si tremura sub gheata, in departare, astrii
Vantul noptii se roteste prin ceruri si canta”.
Pot sa scriu versurile cele mai triste in noaptea asta.
Da, am iubit-o si, uneori, si ea m-a iubit.
In nopti precum aceasta, am avut-o in bratele mele
Si, sub cerul fara margini, am sarutat-o de atatea ori.
Ea m-a iubit si, uneori si eu am iubit-o ;
Cum sa nu fi iubit nemiscarea marilor sai ochi.
S-ascult imensa noapte, mai imensa fara ea.
Si versul cade-n sufet ca roua peste iarba.
Ce importanta are ca dragostea mea n-o mai poate pastra ?
Noaptea e plina de stele si eu sunt fara ea.
Aceasta-i tot. In departare cineva canta. In departare.
Cu aceasta pierdere sufletul meu nu se poate impaca.
Ca si cand ar dori s-o apropie, ochii mei o cauta.
Inima mea o cauta, si ea nu e cu mine.
Aceasta noapte leagana aceiasi arbori,
Numai noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e adevarat,
Dar cat am iubit-o !...
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Pablo Neruda
- Tip
- Poezie
- An
- 2004
- Cuvinte
- 184
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Pablo Neruda. “Pot sa scriu versurile cele mai triste acum.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/pablo-neruda/poezie/pot-sa-scriu-versurile-cele-mai-triste-acumIntrebari frecvente
Comentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
În noaptea asta pot scrie cel mai trist poem.
Pot scrie, de exemplu: “Noaptea e plină cu stele,
Iar stelele, albastre, tremură în depărtare”.
Vântul nopții alergă pe cer și cântă.
În noaptea asta pot scrie cel mai trist poem.
Am iubit-o și, câteodată, și ea m-a iubit.
În nopți ca aceasta am ținut-o în brațe.
Am sărutat-o de atâtea ori sub cerul infinit.
Ea m-a iubit și, câteodată, și eu am iubit-o
Cum să nu fi iubit ochii ei mari și liniștiți?
În noaptea asta pot scrie cel mai trist poem.
Îmi închipui că nu-mi mai aparține. Pentru a simți că am pierdut-o.
Pentru a auzi imensitatea nopții, mult mai adâncă fără ea.
Noaptea e plină cu stele și ea nu mai este cu mine.
Atât. Undeva, departe, cineva cântă. Departe.
Sufletul meu este pierdut fără ea.
Ochii mei o caută ca s-o apropie.
Inima mea o caută, dar ea nu mai este cu mine.
Aceeași noapte înalbind aceeași copaci.
Noi - noi care-am fost - de-acum nu mai suntem la fel.
N-o mai iubesc, e-adevărat, dar cât am iubit-o!
Vocea mea trimite vântul să-i atingă urechea.
Altuia. Se va dărui altuia, la fel cum odată s-a dăruit săruturilor mele.
Își va dărui vocea, trupul clar. Ochii ei infiniți.
N-o mai iubesc, e-adevărat, dar poate-o mai iubesc.
Dragostea este atât de scurtă și uitarea atât de lungă!
Pentru că în nopți ca aceasta o ținem în brațe,
sufletul meu este pierdut fără ea.
E poate ultima rană pe care mi-o provoacă
și poate ultimul poem pe care-l scriu pentru ea.
Traducere de Cristian Vasiliu