Moștenire
de Octavian Goga(2009)
1 min lectură
Mediu
Într-un amurg primăvăratic,
Într-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis întâia rază
Din ochii mari și farisei...
Eu nu știam unde ți-e calea
Și nu știam de unde vii,
Solie mândră rătăcită
La pragul unei curți pustii.
O clipă te-am simțit aproape
Ca strălucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi - și eu zadarnic
Aș vrea din minte să te smulg.
Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi țese zbuciumul de-aievea
Și-mi țese visele ce mint.
Mă-ntreb: ce soartă rea mă face
Un rob de-a pururi să-ți rămân,
Să-și ard-o veșnicie-n mine
Făclia dorului păgân?
Pesemne noi odinioară
În alte lumi ne-am cunoscut
Și-n noua întrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut.
Tu vii cu vechea stăpânire
În fulgerul unei priviri,
Pe când pe mine mă supune
Blestemul tristei moșteniri.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Octavian Goga
- Tip
- Poezie
- An
- 2009
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Octavian Goga. “Moștenire.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/octavian-goga/poezie/mostenireIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.