Apusul și-a \'ngropat trandafirii, Toamna își arde ultimele foi. Ce prelung se sfâșie păunii sângelui. Noi, foști locuitori ai lumii, Coborârăm

Bujorii \'n vatră \'și scutur\' mormanul de petale - În noapte, bolții vremea îi surpă căpriorii - S\'ascult cum cresc zambile din butura

Mă tot tângui și mă zbat Și m-aștern cumplit pe gânduri. Cum adică, avocat, Să vorbească-n patru rânduri?

Cred! Cred în cărămida cuvântului taichii Carele-unde-a scuipat nu mai linge — Cruce de voinic, A făcut trei războaie Și-o bătătură de

Mi-e foame, mi-e sete! Nu de fete, Nici de vin nici de poame Mi-e sete, mi-e foame De bani și de glorie! Of, ce bine e când ai parale! Când

Uscat, oacheș — sfânt, Taica pare făcut din buturugi și pământ. Mâinile noduroase \'i vin Asa ca rădăcinile de anin. Ca ursul, ca lupul, Păr pe

Mă supune-a cântului arșiță Bârna vremii — racilă \'n grumaz: Din șopronul care-am mai rămas, Sboară amintirea ca o șiță. Sfinții-aveau dulămi

Am uitat și leatul și ceasul - Îmi cade-n prăpastie geana, Se-mpleticește, rea, pana. E vremea d-apoi ori e vis? Morile s-au închis, Pătulele-s

\"La Capșa\" unde vin toți seniorii, Local cu două mari despărțituri: Într-una se mănâncă prăjituri Și-ntr-alta se mănâncă... scriitorii.

Pentru somnul vostru, ochi mari, Zăbovesc în iarna de lână țigaie, C\'o gloabă de vis de căpăstru, Prin satele cu miros de untură \'n