Cerșea la colț un slăbănog în zdrențe, slut și fără dinți neguțătorul de arginți gândi, zărindu-l pe milog: Eu nu dau mila mea obol acestui

Când holda de seceri tăiată fu gata Bunicul si tata Lăsara o chită de spice \'n picioare Legând-o cucernic cu fir de cicoare; Iar spicele\'n

Tu, marele bijutier Al diademelor cerești Tu, care veșnic șlefuiești În cosmicul atelier, Primește-mă ca ucenic, În nopți de taină să

Înalt și-ngândurat ca visătorul, Stând între cer și-ntre pământ stingher, Crescui și eu din veșnicul mister Din care toate își pornesc

Mos cu barba de zapada, Fara daruri, mos sarman, Tineretea ta gramada   N\'o s\'o vada     Nici ast an. Torc paianjenii sub grinda, Tara-i

Slavă ție, Doamne, pentru-această noapte Somnul meu în unda lunii s-a scăldat, În abisul nopții visu-nmiresmat Mi-a cules miresme de naramze

UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Intrebat-am vântul,zburătorul Bidiviu pe care-aleargă norul Către-albastre margini de pământ; Unde sunt cei

În tara lui Lerui-Ler Nu e zbor, nici drum de fier Numai lamura de gând Numai suflet tremurând Si vâslas un înger. În tara de peste

Pământule rodnic, pământule sfânt, Tu care mi-ești leagăn, cămin și mormânt, Ridică spre focul aceleași stele Credințele tale, credințele

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei. Tot una\'mi sunt acuma părtasii si dusmanii, Cu ei deopotrivă mi-am sfărâmat eu anii, Si dragostea si

Pe-aici, în sus, e schitul la capat de colnic. L-a zugravit pe vremuri Ilarion cel drept Cu sfinti intre stergare de galben borangic Si

Ti-aduci aminte vara cand tanarul noroc Ne parguia iubirea cu dogoriri de foc ? Rotunda nesfarsire de-azur ne-nfasura, Si albul fetii tale de

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut al vazutelor linii, Mă

Dintr-o pânză străvezie De păianjen vreau să-ți fac Un aerian hamac, Plutitoare să te ție Între vârfuri de copac. Somn în leagăn să-ți

\"Interrogavi solem, lunam, stellas et responderunt: Non sumus Deus tuus; quaere super nos!\" Augustin În zbor ușor, ca niște albe

Coboară păsări cu sfială Pe fumurii momâi Și fiecare oboseală Își cată, grea, un căpătâi. Atârnă-n cerul de cenușă O margine de lună

Stă pânza-ți diafană ca o rază Pe-un ram ce pe prăpastie se-nclină, Iar noaptea prinde-n ea o bură fină Pe care dimineața o perlează. Trăiești

Voi, stropi de sânge, boabe de lut înfiorate, Zvâcnește viața toată în voi, o stropi de sânge, Și veșnicia-ncape în clipa care bate Cum cerul

O suflete, tu pari vulturul Robit din libertatea firii: Te cheamă prin zăbrele-azurul Spre haosul nemărginirii. Coborâtor din veșnicie În tine