Tu, marele bijutier Al diademelor cerești Tu, care veșnic șlefuiești În cosmicul atelier, Primește-mă ca ucenic, În nopți de taină să

Înalt și-ngândurat ca visătorul, Stând între cer și-ntre pământ stingher, Crescui și eu din veșnicul mister Din care toate își pornesc

Slavă ție, Doamne, pentru-această noapte Somnul meu în unda lunii s-a scăldat, În abisul nopții visu-nmiresmat Mi-a cules miresme de naramze

În tara lui Lerui-Ler Nu e zbor, nici drum de fier Numai lamura de gând Numai suflet tremurând Si vâslas un înger. În tara de peste

Pământule rodnic, pământule sfânt, Tu care mi-ești leagăn, cămin și mormânt, Ridică spre focul aceleași stele Credințele tale, credințele

Pe-aici, în sus, e schitul la capat de colnic. L-a zugravit pe vremuri Ilarion cel drept Cu sfinti intre stergare de galben borangic Si

Ti-aduci aminte vara cand tanarul noroc Ne parguia iubirea cu dogoriri de foc ? Rotunda nesfarsire de-azur ne-nfasura, Si albul fetii tale de

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut al vazutelor linii, Mă

Dintr-o pânză străvezie De păianjen vreau să-ți fac Un aerian hamac, Plutitoare să te ție Între vârfuri de copac. Somn în leagăn să-ți

\"Interrogavi solem, lunam, stellas et responderunt: Non sumus Deus tuus; quaere super nos!\" Augustin În zbor ușor, ca niște albe

Coboară păsări cu sfială Pe fumurii momâi Și fiecare oboseală Își cată, grea, un căpătâi. Atârnă-n cerul de cenușă O margine de lună

Stă pânza-ți diafană ca o rază Pe-un ram ce pe prăpastie se-nclină, Iar noaptea prinde-n ea o bură fină Pe care dimineața o perlează. Trăiești

Voi, stropi de sânge, boabe de lut înfiorate, Zvâcnește viața toată în voi, o stropi de sânge, Și veșnicia-ncape în clipa care bate Cum cerul

O suflete, tu pari vulturul Robit din libertatea firii: Te cheamă prin zăbrele-azurul Spre haosul nemărginirii. Coborâtor din veșnicie În tine

În tara lui Lerui-Ler Nu e zbor, nici drum de fier Numai lamura de gând Numai suflet tremurând Si vâslas un înger. În tara de peste

Intrebat-am vantul, zburatorul Bidiviu pe care-alearga norul Catre-albastre margini de pământ: Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei. Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii, Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii, Si dragostea si

Când holda taiata de seceri fu gata Bunicul si tata Lasara o chita de spice în picioare Legand-o cucernic cu fir de cicoare; Iar spicele-n soare

Craiasa privigherii, duh sfant, Cu ochii-nfipti in naegura profunda, Cand toata viatatea se se scufunda In somnul care-o leagana a moarte, De ce