Romanta verii
de Nichifor Crainic(2005)
1 min lectură
Mediu
Ti-aduci aminte vara cand tanarul noroc
Ne parguia iubirea cu dogoriri de foc ?
Rotunda nesfarsire de-azur ne-nfasura,
Si albul fetii tale de dor se-mpurpura.
Faptura ta cu linii curgand in mladieri
Si cu miscari agale topite-n adieri
Se profila armonic pe dulcile-aratari
De dealuri ondulate in adancimi de zari.
Te daruise firea cu farmec ne-ntrecut
Si, buna ca pamantul din care ne-am nascut,
Imprastiai in preajma un har nelamurit
De roade parguite pe dealul insorit.
Colina inflorita sub cerul straveziu,
Visand in val de ceata subtire si-albastriu,
Te-nvaluiam, frumoaso, ca-ntr-un fantastic fald
In larga revarsare a sufletului cald.
O boare racoroasa din umbra de molizi
Mi te-a facut deodata frumosii ochi sa-nchizi
Si-n falfairea clipei, adanc ai suspinat, -
Pe gura ta, suspinul eu trist l-am sarutat.
Si-n vara cand un soare fecund ne-nfasura
Si inimile-n parga de dor le-nflacara,
Ni-am presimtit ca-n ceata de toamna si-n pustiu
Norocul nostru, scumpo, brumat de timpuriu.