Sari la conținutul principal
Poezie.ro

să intri într -o carte și s-o închizi după tine

de Mircea Ivănescu(2003)

1 min lectură

Mediu
să fii în stare să fii unul sau altul din lucrurile
care stau, se mișcă, în jur - lucru putînd să însemne
și lucrare - să fii în stare să fii lucrarea mîinilor tale,
a minții tale, să fii de pildă închipuirea pe care ți-o faci
despre o ființă - care există, pe care o vedeai
uneori foarte des - închipuirea despre unele împrejurări
în care acea ființă joacă un rol - ca într-o știută
piesă de teatru - să fii tu însuți o întîmplare cu ea,
și cu alte ființe - în care, în lumină,
se mișcă mai mulți în jurul ei, și ea
îl împinge cu vîrful piciorului pe cîinele
care dormea sub scaun - poți să-ți spui că ai fi în stare
cu adevărat să fii tu însuți, o clipă, o vreme,
viața ei - și să-ți spui că ea știe
asta - că știe că atunci ar intra în carte,
cu toată viața ei, și ființele care-i sînt
ei lumea - ar intra în ființa ta ca într-o carte
pe care tu n-o citești - s-o lași deschisă, s-o închizi,
s-o pui în raft, și s-o uiți.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
191
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Mircea Ivănescu. “să intri într -o carte și s-o închizi după tine.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/mircea-ivanescu/poezie/sa-intri-intr-o-carte-si-s-o-inchizi-dupa-tine

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.