Invocație nimănui
de Mircea Dinescu(2004)
1 min lectură
Mediu
În piatră toarnă fluturi și-n trupul meu dovezi
și munții melancolici vor bate-n felinare,
noroiul poate-ascunde un înger prin cirezi,
e altul adevărul dacă nu-i dat cu sare?
Mi-ar trebui o viață să pot cădea felin,
în plasa vorbei șade păianjenul cu cruce,
purtat pe alte buze mi-e sufletul mai plin
(din mărăcinii serii nu știu ce-o să-l descurce).
Colind copilăria cum viermele un fruct
iar dacă-mi scutur umbra aștept măcar o frunză,
ca Tantal întind mâna dar cerul parcă-i rupt
și seara mă descrie frumos pe nici-o pânză.