Tablou în cădere
de Mircea Dinescu(2012)
1 min lectură
Mediu
Din toamna asta parcă ținut sărac mi-e trupul,
limba decapitează numai melancolii,
fratele meu îmi poartă pe câmp, în brațe, rugul,
sora mea umblă beată cu vulpile prin vii,
casele curg domoale, arbori se strâng în piețe,
din fostele biserici sar voievozi și plâng,
cine să-i mai oprească cine să-i mai învețe
mersul printre tramvaie cu miorlăit nătâng ?
Și mama mea din frunte și tatăl meu din ceață
parcă-mi plantează-n umeri crengi fără nici un rod;
un pictor pune-un zâmbet pe mohorâta-mi față
dar șoarecii vopselii vin zilnic și mi-l rod.
Femei cu felinare de gât fac semne clare,
părul lor plouă-n mine de două săptămâni,
ca mânzul din mansardă vei mesteca răbdare
dar mâine au să-ți iasă prin piele zei păgâni.
Învață și fii veșnic de-acuma, ca tutunul,
fii fără nici o grijă, ca un cartof în sac,
tu călăreț pe vrăbii, tu multule, tu unul,
greier păscut de soare și prăbușit copac.