Cu Dumnezeu la cot
de Mihai Beniuc(2010)
1 min lectură
Mediu
Când voi izbi o dată eu cu barda,
Această stâncă are să se crape
Și va țâșni din ea șuvoi de ape!
Băieți, aceasta este arta!
Nu mai umblați mereu după exemple,
Exemplele-s făcute pentru proști,
Din serie de vrei să te cunoști,
Fugi de cărări și nu intra în temple.
Eu am luat-o fără drum în sus,
Puteți veni pe urmele-mi de sânge;
Mai urc, și-mi vine câteodată-a plânge
Și mă-ndoiesc sub cruce ca Isus.
Văd, totuși, cum în jurul meu tresaltă
Izvoarele-nceputurilor sfinte,
Și sufletul meu, amețit, se simte
Vecin egal cu umbra cealaltă.
Aici, cu Dumnezeu la cot, în Fire,
Minuni plăpânde plămădim din tină,
Cioplim din beznă forme de lumină
Și nu dorim nici jertfă, nici iubire.
Iluzii trecătoare nu cunoaștem,
Știm noi Nimicul dătător de friguri:
Odată ne va trece peste diguri,
Și-n van o să-ncercăm să ne mai naștem.
Dar Noaptea asta ce-o ținem în brață
Și de călduri am vrut să se pătrundă,
Pe veci de veci a devenit fecundă:
Va înflori vieață din vieață.