Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Mărul de lângă drum

de Mihai Beniuc(2010)

2 min lectură

Mediu
Sunt măr de langă drum și fără gard.
La mine-n ramuri poame roșii ard.
Drumețule, să iei fără sfială,
Că n-ai sa dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulțam,
Adu-l țărânei ce sub mine-o am.
E țara ce la sânul ei ne ține,
Hrănindu-ne pe tine și pe mine.
Când se-ncălzește-n primăveri sub soare,
În mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adăpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mă-ndoi până-n pământ,
În semn de prea adâncă plecăciune,
De tot ce-aș vrea să spun și nu știu spune.
În toamnă, când pe creangă măr de măru-i,
La pământeni cu dragoste mă dărui.
Când au pornit podoabele-mi să cadă
Și vine blana groasă de zăpadă,
Eu strâng vârtos în rădăcini pamântul
Să nu mă smulgă din temeiuri vântul.
Și an de an mi-i rodul mai bogat
Și an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii legănați în ramuri,
La gât cu mici bucăți din sfinte flamuri.
Și dragi îmi sunt și fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala și cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plăcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rămurișul meu rotat,
Și-mi amintesc cum astă-primăvară
Lângă tulpină-mi doi se sărutară,
Iar la plecare, el cu bucurie
Și-a pus cântând o floare-n pălărie.
Sunt măr de lângă drum si fără gard,
La mine-n ramuri poame roșii ard.
Drumețule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulțam,
Adu-l țărânei ce sub mine-o am.
E țara ce la sânul ei ne ține,
Hrănindu-ne, pe tine și pe mine.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
269
Citire
2 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

Mihai Beniuc. “Mărul de lângă drum.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/mihai-beniuc/poezie/marul-de-langa-drum

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.