Sunt măr de langă drum și fără gard. La mine-n ramuri poame roșii ard. Drumețule, să iei fără sfială, Că n-ai sa dai la nimeni socoteală. Iar

Sfarsitul a venit fara de veste... Esti fericita?...Vad ca porti inel!... Am inteles...Voi trage dunga peste nadejdea inutila...Fa la fel!... Nu,

Þii minte, Ana Kelemen, Vara aceea albă, caldă Când ne duceam noi doi la scaldă, Þii minte, Ana Kelemen? Þii minte, Ana Kelemen, Cum rătăceam

Mahnirile se lasa pe sufletul meu iar Ca negura de toamna pe campul solitar. Grabit s-aduna stoluri si pleaca undeva. Ma doare vara stinsa si

Când voi izbi o dată eu cu barda, Această stâncă are să se crape Și va țâșni din ea șuvoi de ape! Băieți, aceasta este arta! Nu mai umblați

Se ciocnesc nebuloase, Sisteme solare, stelare. Aștri se sting și devin materie moartă Ori învie apoi ca o Supernova. Atomii

Te măriți, și știu, vei naște prunci, Veți avea cămin și alte cele Dar așa frumoasă ca atunci Cînd erai stăpîna vieții mele Nu vei fi tu

Cu fruntea razimata-n cer Si framantand cu pasii lutul Tarasc in urma mea trecutul Spre-un viitor greu de mister. De neguri, nu disting

Noi ne iubim de mult, și fără ură, Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură; Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău, Și totuși parcă ne

Am coborât din munți și bolovani, Legendele lui Horia-mi curg în sânge, În doina mea Ardealul plânge Și cer dreptate două mii de ani. Eu sunt

Te măriți, și știu, vei naște prunci, Veți avea cămin și alte cele Dar așa frumoasă ca atunci Cînd erai stăpîna vieții mele Nu vei fi tu

Te zugrăvesc în gînd, cînd ești departe, Să mă conving de-ți știu de-a rost făptura; Dar mi-e desenul șters și palid foarte, Nu-s ochii tăi, nici

Te măriți, și știu, vei naște prunci, Veți avea cămin și alte cele Dar așa frumoasă ca atunci Cînd erai stăpîna vieții mele Nu vei fi tu