Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Simfonia a șasea. După Ceaikovski

de Marta Petreu(2006)

2 min lectură

Mediu
Ea avea o inimă foarte batrână
brazdată de cicatrici mari albicioase
Oh. Războaiele imperiale frica puterea
trufia de fată tânără tavalită la groapă
spaima aceasta de femeie (fă un pas înainte! mimează curajul!)
ea avea cordul sfârtecat de nebăgare de seamă
sub bocancii lor de cazarmă
Seara
ea își inventaria semnele vechi rănile noi
își culca inima ca pe un instrument muzical
în propria sa cutie toracică
și-i cânta: uită dormi uită dormi
înspre zori își aprindea o țigară
fiindcă
ea nu mai știa ce să-și dorească ce-i permis să viseze să aleagă
să vrea:
ea nu-și mai dorea dorințele proprii
ci pe acelea ale bărbatului foarte singur
pe care-l însingurase și pe care-l durea
ea știa că s-a rătăcit
și n-avea habar cum să facă să n-o mai ia razna
cum să facă să nu-i mai greșească
Ca o scoarță de sânger brăzdată de cicatrici
inima ei bătea greu
pierdea ritmul
se poticnea
râvnea timpul când n-o să mai bată
secunda minutul cel lung când inconfundabila gheară o va
pătrunde
secunda minutul cel lung când inconfundabila gheară o va
pătrunde
cum pătrunde-un barbat în trupul îndelung frământat al unei
virgine
Ea avea o inimă foarte bătrână trăise spaimele
dragostea noaptea dorul războaiele fără speranță nesiguranța
plăcerea singurătatea ploaia bătăliile fara rost ale lumii
rușinea zăpada mila dorința
scârba nostalgiile arșița ura
Ea experimentase pe îndelete cenușa
ea văzuse cum mor câțiva oameni pe care-i iubea
ea văzuse cum mor câțiva oameni pe care-i iubea
deci avea inima înghețată de groază a unui călau
deci avea inima înghețată de groază a unei prințese în pustie
la treizeci și cinci de ani ea avea inima unui cățel vesel
alăptat cu doze mari de stricnină

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
283
Citire
2 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Marta Petreu. “Simfonia a șasea. După Ceaikovski.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/marta-petreu/poezie/simfonia-a-sasea-dupa-ceaikovski

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.