Ademenirea
de Marta Petreu(2006)
2 min lectură
Mediu
Stau între pumn și destinația lui - spun
Dar tu intră în poemele mele. Dormi. Scrie. Respiră.
Stapânește pământul. Stăpânește-ți femeile tale. Culcă-te sub
ochii mei
cu oricare dintre ele
Eu mă așez - reflex mereu zi de zi -
între pumn și destinația lui
Recunosc: e locul meu spaima mea. Aici le concep
aici le port aici le nasc pe ele poemele:
din violență le smulg
Nu te iubesc. Nu. Cu mâinile vârâte până la coate
în buzunare
fluier
îți fluier în față: nu te iubesc
tu carnasierule ispită cauză ultimă a nesomnului
Cu mâinile în buzunare hulesc
te hulesc
Mint că nu am nevoie de tine
Nu dorm - deci nu te visez
Pur și simplu mă plimb prin lume cu imaginea ta
ca o schijă fierbinte
înfiptă în mine
pur și simplu te tutuiesc fără rușine
te mototolesc te înfrâng vreau din gura mea să te scuip
te-ntrerup te huiduiesc
ca evreii pe Dumnezeul cel așteptat și-ntrupat
ca evreii la Paști pe Mesia
Dar vino în poemele mele:
ești unicornul pe care vreau să-l pecetluiesc într-un vers
ca-ntre gratii cu șapte zăvoare
Te poftesc oho te poftesc. Și știu legea
(memoria mea mi-o repetă răspicat):
nu te ating nu te ating nu te ating
Locul meu e pentru totdeauna fixat: între pumn
și destinația lui. Aici
în rana mea intră și tu:
iubește-ți femeile culcă-te cu oricare din ele mie imi ești
interzis
(însă poartă-mă-n nări în văz în auz
poartă-mă
ca pe o remușcare acută ca pe-o vinovăție împlinită
acolo la tine în creier)
Poruncesc: intră-n poem tolănește-te-n el:
în spațiile albe dintre versuri dintre negații
îți permit să-ți faci loc - deci respiră