Metropolă
de Maria Vergora(2010)
1 min lectură
Mediu
Cum se frământă strada în orașul
Cu fabrici, cu mașini și cu blokhausuri.
Cum taie vântul,
Ascuțit,
Rețea de sârme, de antene, de lumini.
Cum cad de vii, din înălțimi
Durerile’nfășurate ‘n patimi.
Cum mor pe străzi atâtea suflete nevinovate.
Un răzvrătit,
S-a spânzurat aseară’ntr’un copac,
Crezând că-i vine vietii hac.
Era un visător sărac.
Dar viața, i-a învinețit grumazul,
Și-n hazul
Celor ce-or veni să-l vadă,
I-a tras din limbă-afară jumătate.
Nici pe un ram nu erau frunzele uscate.
Cum se frământă strada în orașul
Mai luminat în noapte ca în zi.
Cum chihotesc și orele târzii.
Cum vin chiar zorile fără să le mai știi.
Un gând viu
Dar dezarticulat,
Aleargă svon, pe câmpul desfundat
De-al nopților echipe de șomeri,
Cum plâng pe străzi convoaie de dureri.
O fată mică,
Așteaptă dragostea în fiecare seară
Să-i răsară,
Din sufletul unui client întârziat.
Și anii trec și încă n’a aflat
Ce taină poartă’n miezul lui amorul
Cum să-și înăbușe dorul ...
Târziu, în lacul de la margini, s’a ‘necat!