Maria Vergora›Poezii

Omul, S\'a strecurat nevazut In sufletul meu. Am crezut Atunci, Ca fusese un gand tot al meu. Si l-am lasat sa ma\'ntregeasca, Sa ma

Azi, în lacrimile mele, Cresc mici, mărgăritărele. Și parfumul lor mă’mbată Toată. Azi, tristețelor din mine, Le-am vorbit numai de

Lespezi, Gândurile mele de care atârnă Înfrângerile, Durerile, Năzuințele, Biruințele. Lespezi, Brațele care s-au trezit

Pe-o strada, Umblam alaturi amandoi. Si nu e nimeni sa ne vada... Pe strada, Sunt numai pietre si noroi. Felinarele stinse, Iscodesc, In

Pe masa mea de lucru, nu sunt cărți, Nu sunt jurnale, Nu-i cerneală. N’am nici ceas, nici calendar, nici sugătoare. Pe masa mea de lucru, am o

Cum se frământă strada în orașul Cu fabrici, cu mașini și cu blokhausuri. Cum taie vântul, Ascuțit, Rețea de sârme, de antene, de lumini. Cum