Ai ochi fascinatori de șarpe. Ai ochii verzi ca lacul blestemat În care-atrași de mișcătoare ape Atâția trecători s-au înecat. Ai ochii verzi

Dar noi, văpaie strîmbă chinuită între pereți murdari, plătiți cu ora, atinși am fost și noi de aurora cu fraged mir în lume risipită

Te caut pe tine, suflete frumos, cu frăgezimea și durata unui fum, încât mă mir și eu cum de ai loc în ființa mea de-acum. Te caut pe tine căci

Legenda greacă povestea de-o fată de crai din Argos, într-un turn închisă. « Să n-o atingă dragostea », fu scrisă, și-n bronz, și-n pietre,

Nu știe nimeni cât mi-e de drag Pasul unduios- gemen cu tremurarea umbrelor pe zid,- Către mâinile fără inele ale fetelor Când,în lumină

Să nu țipați, genunchii mei. Drum cu ferigi de nopți, de ploaie. Genunchi de fier cum vă îndoaie? Vă mân spre el ca pe doi miei. Pe drumul

Trece un vant peste lume, Si nu m-a uitat. Credeam in poame rotunde si coapte, In ce s-a-mplinit, in ce s-a-mpacat. Cutremur si viata,

Între două ruine am zidit o casă, între două trădări am sădit o credință, între două hăuri, am pus o masă cu șervete și solnițe, între doi munți

Ma-mpac cu frunza care cade, Ma-mpac cu anii ce se duc, Me-nchin spre tinerele mlade Si ma alin cu fraged suc. Ma-mpac cu gandul c-o sa vina Un

Ne vindecam, frumos, incet, ca bradul, Si singuri ranile ne oblojim. Prin alte vine seva-si face vadul. Rasina grea de chihlimbar mustim. E dulce

Spaimă mare în vis: Doamne, am patruzeci de ani. Dar eu sunt copil. Cu ce ți-am greșit? M-am deșteptat. Prin oblon, se filtrează lumina. E

mâinile nu mai puteau ține obiecte paharul cădea pe jos se spărgea atunci ți-ai cusut buzunare multe la haina de casă puneai: într-unul

A varstei melodie-si taie cale. Supusa, o presimt si o astept. Cu anii, mai duios ma strangi la piept, Ma-nvaluie mai bland bratele

Mi-am pus demonul în paranteză. I-am încuiat hainele pestrițe-n dulap. L-am trimis la servici. L-am cununat cu o asceză. E un demon punctual. Cu

Nimic n-am spus. Si-atata gingasie Si-atata frumusete sa se piarda? Cat nu-i tarziu, cat viata-o sa mai arda, Despre iubire poate tot voi

Sunt într-un corp sunt în geo-bio-seisme în sedimentări ciocuri de stânci calcaroase-ncolțesc ochiuri rotunde de apă apar microcataclisme insinu

Lapoviță, limfe. Nici zi, nici seară. Tărâmuri liminare. Ca vata din ospicii, o ceață, felinare, și umbra ta, Bacovia, sub streșini se

Cu frunze negre, cu flori de soc, Ma tine primavara-n loc, In crangul mic pe care-l stii Cu dragostile fumurii. De iarba cruda si de lut Mi

Tii minte focul, chinul, primavara, Tot viscolul aprins ce bantuise ? El ne adunase, el ne invrajbise, El ne mana, involburandu-si para. Dar de

Erau dame de onoare erau demnii de onor, caii luau peste picior, abureau peste samovare. Erau vremuri de fregate, erau vremuri de

Să-ncui soarele-n sâni Să salți într-un picior Când ai chef să mergi și pe mâini Să mesteci cozi prăfuite de iederă Ca să ai de ce râde în

Cel mai greu și mai greu e să-ți pierzi numele, să te-ntorci la numele tău dintâi, la oricine. Trece-o căruță pe stradă, cu spițe de raze pe

Am deschis ușa. A intrat pisica. Am deschis ușa. A intrat băiatul. Am deschis ușa. S-a văzut piața goală, amiaza, stâlpul cu ceas și umbra

(...) Ce mai simt și ce mai văd? Felinarul mai palpită. O stradelă ruginită, Cu nume de logofăt. Arcul buzelor l-ating, E a câta