Cântec
de Maria Banuș(2006)
1 min lectură
Mediu
Nu știe nimeni cât mi-e de drag
Pasul unduios- gemen cu tremurarea umbrelor pe zid,-
Către mâinile fără inele ale fetelor
Când,în lumină tare de amiază,pleoapele-și închid
Ori își alungă de pe frunte belșugul răvășit al pletelor.
Nu știe nimeni,nu știe
Cum am vrut eu să cuprind
Gândurile plantelor în melodie
De culori,înfrățită cu amurgul anilor mei,licărind,
Cu amurgul anilor mei învinși de aurorile atâtor vieți
Crescute din toate nopțile lumii fără diminmeți...
Nu știe nimeni,nu știe
Că mi-am pus la căpătâi tinerețea
Și-am adormit pe geană de zare ruginie,
Am adormit,privind oamenii care trec pe drum
Cu pas unduios,ca firul de fum...
Nu știe nimeni,nu știe
Că undeva,dincolo de strada asta,moartea întârzie
Și deaceia și de astă dată mai pot
Să-mi spun cântecul tot...
Mâine,poate,ferestrele vor rămâne închise
Și îndărătul lor voiu începe să depăn alte vise...