Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Veghe

de Maria Banuș(2005)

2 min lectură

Mediu
Ma-mpac cu frunza care cade,
Ma-mpac cu anii ce se duc,
Me-nchin spre tinerele mlade
Si ma alin cu fraged suc.
Ma-mpac cu gandul c-o sa vina
Un ceas cand lunca va canta -
Si-mbujorata de lumina
Eu n-am sa fiu in preajma ta.
Ma-mpac cu tot ce nu se-ntoarce,
Alung acel stravechi fior
Ce-ntreaba: cum sa se imbarce
Spre vesnicii, atat dor ?
Ma-mpac cu unda trecatoare,
Ma-mpac cu datina taranii,
Ce ne va duce de sub soare
Asa cum ni se duc batranii.
Dar cat va arde-n mine focul
Slavitei vieti - ca-n alte dati
Eu nu m-aplec, nu-mi frang mijlocul
In fata vechii nedreptati.
Eu nu ma-mpac cu cel ce minte,
Striveste semenul si-l fura,
Pe dusman nu-l cat la cuvinte,
Ci dupa fapt ii iau masura.
Eu nu ma-mpac cu cel ce schimba
Suras si lacrima-ntr-o marfa,
Nu-l cred pe diavol cand isi plimba
Un deget ingeresc pe harfa.
Cu cel ce revarsarea vietii
O vrea intoarsa in pamanturi
Si smulsa floarea tineretii
Ca frunza vesteda in vanturi.
Cu cel ce unda-nvolburata
O vrea ucisa la izvoare,
M-oi razboi neimpacata
Atat cat voi avea suflare.
Atat cat imi e dat norocul
Sa simt tarana sub calcaie,
Slavitei vieti pazi-voi focul,
Inalt si slobod sa ramaie.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
209
Citire
2 min
Versuri
40
Actualizat

Cum sa citezi

Maria Banuș. “Veghe.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/maria-banus/poezie/veghe

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.