Leonid Dimov›Poezii

Prin curtea cu ascunzișuri rotitoare S-a rătăcit un cățel de vânătoare Pătat cu negru și coadă scurtă, Înscris cu macule trandafirii pe

Fierbinte, cât mai fierbinte Ceaiul să-l țin la dinte, Tare, cât mai tare Muzica, să uit că mă doare, Că din nou afară s-a luminat, Că a

Treceau orele, treceau norii, treceau mamelucii, Iar eu am visat azi-noapte că mi-am pierdut papucii... Deși știam încă din leneșa tinerețe Că

Balaurul ucis de-atîtea ori De bunii duci ai lumilor aceste Ascunde-n iris lire de culori Și-n fiecare solz cîte-o poveste. Găsitu-l-am pe-o floare

În casa noastră, deschisă tuturor, Lui Vitruviu, Lui Rococo, lui Maldoror, Cu mobile stil alături de spătare De jilțuri rupte și picioare De

Pulbere roză pe minte, Muzici străvechi în grădini. Voi să-mi aduc aminte De împărați bizantini, Uite, trecut-am de-o apă, Uite soldații că

A pătruns un fum nemeritat Peste câinele negru cel împăiat În sala cu nenumărate relicve derizorii. Vin puișorii! Vin puișorii! Vin

Închipuiți-vă o simplă vale, O vale nesfârșită cu spitale Din loc în loc, cu așezări termale Și cimitire vechi, universale, Și-apoi închipuiți-vă

Nu mă mai tortura sau torturează-mă, Cobe de care totul se reazemă, Cobe lucie care luneci alene Lăsând în urmă-ți slinoasă lene Și vechi imagini