Prima vera
de Iuliu Cezar Savescu(2010)
2 min lectură
Mediu
În turnul de gheață, cu porți zăvorâte
De mult primăvara închisă plângea,
Iar zeul zăpezii cu plete-ncâlcite
De țurțuri de gheață, scârșnind o păzea;
Mantaua lui albă de vifor țesută
Ascunde cojoace o sută.
Dar, iată, se simte o caldă-adiere,
Și Marte, războinic cu spada în vânt,
Sosește, izbește în zeu cu putere,
Și-n două îl lasă întins la pământ.
Apoi, pe fugaru-i suindu-o, plecară,
Și florile-ncep să rasară.
Și totul prin farmec începe să cânte,
Zefirul în frunze și îngerii-n cer,
Zglobii musculițe la orice răspânte
S-adună și dreptul la viață își cer.
Iar fluturi-n haine cu sute de fețe
Aripile-ncep să-și învețe.
Da, cântec și viață e-ntreaga natură!
O lebădă albă pe lac a trecut
Și papura-atinsă de zefiri murmură:
\"Veniți, albe lebezi, viața a-nceput\";
Iar barza-și înmoaie adânc pliscu-n apă
Și puii pe-un turn își adapă.
\"Și tu simți viața, îmi zise o floare,
Cunosc de la tine un cântec de mult,
Mai cântă-l o dată, aș vrea să-l ascult.\"
Și codrul răspunse: \"Să-l cânte, e soare,
Și dânsul e tânăr și bine îl prinde
Cântarea ce-n el se aprinde\".
Să cânt, da, sunt tânăr, să cânt veselia
Cu amfora-n mână ca zeii antici,
Ce-mi pasă de dânsa, de mult nu-i aici.
Să cânt, da, sunt tânăr, să-nceapă orgia,
Dar ce fac cu plânsul ce-n sufletu-mi port,
Cântare-aș un cântec de mort!