Ion Vinea›Poezii

- Mă dor în mine drumurile înapoi. - Ești palidă, ochii tăi sunt mai mari. - Te-am așteptat, fiindcă te-am gonit. - Am fugit să găsesc

Mâinile tale sunt albe și cinstite și ochii tăi sunt de la Dumnezeu, cum și-i închipuire călugării, albaștri. Semeni cu floarea-soarelui când e

Marș funebru pentru iubirile moarte, Aur solemn din fluide fanfare. Unde sînt Umbrele? Lung le plâng clopotele. Ritmic polenul silabelor

Iată, pe lumina dealului cel ascuțit Noaptea înjunghiată a murit, Vin, puhoi, cirezile-nzoririi, Plugurile spintecă pământul, O să cânte

(imitatie) Azi ma-ndeamna iar sa m-avant in larg singuratica mare sub cer si un veler inalt si o stea de-ndreptar este tot ce mai cer. Si

O tristeță întarzie în mine cum zăbovește toamna pe câmp, nici un sărut nu-mi trece prin suflet, nici o zăpadă n-a descins pe pământ. Cântecul

Din ce adînc și limpede trecut înfiorați stelarele amurguri Și oamenii cu inima de lut, voi, clopote captive-n bolți și burguri? Legînd în

Să-mi fie mâinile tale ultimele ce aștern inimii zăpada liniștii dintâi ca peste un mormânt nou de toamnă. să fie ochii tăi soarele sumbru al

Din inima noastra desertata Ora s-a prelins a despartirii. Ca o perla bolnava a zacut pe fund Setea, cand n-a mai avut ce sa mai soarba. Ora

Tăcerea a înmărit luna.[...] și tăcerea e atât de veșnică încât aud vrabia timpului foșnind scurt între ramuri.[...] Și iată că vis sau

Ascult pamantul, arborii, pietrele, drumul arcuit in tacere printre avantul izvoarelor, sub tarmii fara pasi ai stelelor. Ascult vantul,

În larma orchestrei de negri, în lâncede cârciumi de lux când tremură coama femeii din perne și vis Și palid e chipu-i și aprigă șoapta, Și-n zori

…Bang. Un sunet plin trece rar ca o lumină peste viața reculesă și deplină dintr-un peisaj creștin. Pe sub sonorul adăpost turmele seculare

Gară peticită de lumini, șine verzi sub luna de venin, câmp în ceruri înțepat cu spini, ce tăcere, suflet pal și mut, trenurile toate au

Printre Tanagre false și flori de fir persane când dormi, pe mări de ambru și umbre, în alcov, spre trupul tău alunec, înot, ca spre-un ostrov cu

Cine e omul de nebiruit ? E numai cel pe care nu-l clintește nimic din ce nu stă-n puterea lui. Numai acesta-i cel ales. A-nvins în bătălia lui

De ce te-ai dus când știi că-n oră șoapta destinului pândește, când știi că orice pas ne rătăcește, din pietre că ne poticnesc ispitele, că

Să nu găsesc în mine nici un strigăt care strabate dincolo la tine, să fie piatra, piatra și tăcerea o mare nemișcată de suspine, să fie-adevarat

De-ai fi fost crudă numai și vicleană, ți-aș fi și astăzi câine credincios, pândind câte-o privire, câte-un os, în umbra ta, din mila

Din inima noastra desertata Ora s-a prelins a despartirii. Ca o perla bolnava a zacut pe fund Setea, cand n-a mai avut ce sa mai soarba. Ora