Primăvară
de Ion Pillat(2005)
1 min lectură
Mediu
Din tren, în zori, văd cerul ca o apă
Prea limpede cu scoica lunii-n fund.
Plopi înalți la luminișuri dau să-ncapă:
Iscoade sunt și zările pătrund.
Spre răsărit ard coifuri parcă-n pară,
Cu jar de aur suliți se aprind;
De-acum gloata umbrei o să piară.
Arcașii tainici arcurile-și prind.
Dar meri și peri și pruni de pe coline
Răspund și ei, trăgând cu praf de flori,
Și-n bâzâit de gloanțe de albine,
Desfășură un lanț de trăgători.
Podgoria-i toată nouri de șrapnele
Încremenite-n aer de Prier.
De raze fugărite rândunele
În escadrile răzlețite pier.
E soarele biruitor. Cireșii
Au ridicat, învinși, steag alb în vânt.
Livezile își numără plăieșii.
Un cuc dictează pacea pe pământ…
Lumină pretutindeni! Primăvară
Și verde proaspăt ca un suflet nou
Și mieii albi ca merii albi din țară
Și pacea-n gânduri vechi și-n graiul nou.
Și sus, pe zarea vremii, ca o dungă
De mări albastre cu sclipiri de nea,
Bucegii neclintiți, pe când se-alungă
Și tren și primăveri și viața mea.