Castanul cel mare
de Ion Pillat(2005)
1 min lectură
Mediu
Se zbate Strâmbă-Lemne cumplit în pomul zdravăn,
Cu brațe noduroase și cu atletic trunchi
Înțelenit în vie, deși pân-la genunchi
I s-a urcat cu-ncetul pământul gras și reavăn.
Dar toamna, sub rodire încununat cu spini,
Și-n noapte plin de pace, de păsări și de stele,
Ca grindina sloboade castanele lui grele
Și-nseninat, primește pe creștetu-i lumini.
Castanul între struguri și-a înțeles menirea:
Ce-am căutat pe drumuri, găsește stând pe loc,
Și, adâncind pământul aceluiași noroc,
Cu zeci de ramuri ține în brațe fericirea.
Mă simt, Florică,-n preajmă-i atâta de sărac!
De ce nu poate pasu-mi să prindă rădăcină,
Și să rămân al viei ca pomul pe colină,
Și să mă strâng de tine ca vița de arac…