Împăcare postumă
de Ion Minulescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Olguței Crușevan
Deschide-mi poarta inimii pictată
Cu vermillon și-albastru de cobalt,
Și intră - fericită-nvingătoare -
În minuscula-mi „sală de-așteptare“
Pe-a cărei pardoseală-mpestrițată
Cu plăci hexagonale de bazalt
Șopârlele versifică la soare
Și viperele-nvață geometria...
E tot ce mi-a rămas din măreția
Și nebunia fastului regesc
Cu care-aș fi-ncercat să te iubesc!...
Alhambra-i azi o cârciumă banală,
Veneția, o lamă de cuțit,
Canossa, o iluzie papală,
Și Muntele Măslinilor, un mit...
Alege-ți, dar, tu singură trofeul
Ce te-ar putea despăgubi de morții
Căzuți în fața porții...
Împodobește-ți apoi gineceul
Cu zâmbete și plante otrăvite,
Și-n drumul nostru-aproape pe sfârșite
Dă-mi cel puțin speranța efemeră
Că-ntr-un apropiat istoric zori de ziuă
Buna Clio
Ne va-mpăca definitiv sub piatra
Aceluiași mausoleu meschin -
Eu, lopătar pe ultima-ți galeră,
Tu, parodia marii Cleopatra!...