Götterdämmerung
de Ion Minulescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Or,
În ziua-aceea cerul, înnegrit de fum,
Părea
Un tavan de catedrală ce se năruie;
Iar fumul
Din clopotnițele-aprinse
Deschidea-n albastru drumul
Altui fum mai greu, mai negru...
Și albastrul se-nnegrea...
Ard bisericile toate...
Ard Credințele bătrâne...
Ard Cristoșii
Și Trecutul -
Arde parcă lumea-ntreagă...
Ce Nebun venit de-aiurea nu putu să ne-nțeleagă?
Ce-ndrăzneț aprinse focul ereziilor păgâne?
Și ce nou Profet veni-va să clădească-n noi cuvinte,
Casa celui care n-are nici sfârșit,
Nici început?...
Cine-o să ne-nvețe iară ce-am uitat -
Tot ce-am crezut?...
Cine-o să ne ierte nouă ce-om greși de-aci-nainte?...
Cine-o să ne-ndrepte pașii spre mai bine?
În război,
Cine-o să ne poarte-armata spre victorii?
Și pe Mare
Cine-o să le-arate calea iahturilor călătoare?...
Cine-o să ne-adoarmă-n inimi teama zilelor de-apoi?...
. . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . .
Și mulțimea-nspăimântată
Spre clopotnițele aprinse
Se-ndrumează grupuri-grupuri...
Cei Cuminți privesc plângând -
Plâng ca resturile unei colosale-armate-nvinse -
Iar Nebunul stă deoparte și zâmbește fredonând:
- Götterdämmerung!...