când mi-a dat sângele pe nas eram singur acasă și tocmai mă pregăteam să fac cel mai bun lucru din viața mea, oricare ar fi fost acela. e bine că s-a

și suntem și acum și o să fim și mâine și poimâine și în veci apa aceluiași râu ne va scălda. câte luni n-a fost doar zi și noapte câte luni nu

sunt un bărbat singur. nu-i nici o mândrie în asta. doar sunt hoarde de nefericiți care umblă și caută alți nefericiți — numai că între nefericiți

dacă n-aș fi fost silit să vorbesc, n-aș fi vorbit niciodată. până la șase ani nu mi-au cerut-o și a fost bine, pentru că stăteam sub

de patru generații, în dosul casei noastre curge un pîrîu cu sînge întunecat. de ani și ani, tatăl meu îl acoperă cu paie și frunze să nu afle

de patru generații, în dosul casei noastre curge un pârâu cu sânge întunecat. de ani și ani, tatăl meu îl acoperă cu paie și frunze să nu afle

așa a fost mereu în casa noastră: trei paturi prin care trebuiau să treacă pe rând toți. și fiecare, vreme de generații, a urmat acest traseu și

trebuie să fi râs mult aseară, pentru că dimineață aveam gura plină de sânge, și toată ziua de azi mi-a mers neobișnuit de bine, cu doar rare

la început a fost sfârșitul. apoi agonia. apoi uscatul. apoi, pe 16 noiembrie, l-am văzut pe iova trecând aplecat prin intersecția victoriei cu

a zis în clasa a patra copii dar ieudul unde este am zis noi n-am ieșit niciodată să știm unde este, a zis măcar trece trenul prin partea

atunci când îți vei toci toate simțurile, vei scrie cartea rece. din care nu vor adia efluvii, nu vor răzbate zgomote, nu va licări lumina, nu se

nu știu ce l-a apucat pe tatăl meu să-njuge boii la car la doișpe noaptea, să mă trezească și să-mi spună hai. eu după ce mor dorm somnuri lungi.

pentru toată lumea, mâine va fi o zi mare. pentru mine va fi o zi mică. mă voi trezi mai târziu cu trei ceasuri, îmi voi pune costumul, cravata,

și zicem la ce și ei zic mâine-poimâine aveți prima întâmpinare, trebuie să vă pregătiți să vorbiți aveți grijă ce spuneți, tot ce spuneți este

după efortul expulziei. într-o zi n-or să mai aibă destulă putere să-și împingă fătul afară de tot. aici numai patul mai are puțină căldură

fereastra asta, aici nu stă nimeni, haide, umple-o cu mortar și cărămizi, astfel într-o zi are să mă smulgă iar afară, n-o să pot sta tot timpul