***
de Ioan Es. Pop(2009)
1 min lectură
Mediu
trebuie să fi râs mult aseară, pentru că dimineață
aveam gura plină de sânge, și toată ziua de azi
mi-a mers neobișnuit de bine, cu doar rare presimțiri,
și cu o mare poftă de viață, cum de puține ori am avut.
firește, la un moment dat mi s-a părut și mie că aud
în bătaia inimii o oarecare delăsare,
dar o delăsare meritată, ca după un război câștigat.
asta mi-a făcut mare bine, să ne odihnim în sfârșit amândoi,
inima mea și cu mine.
și în ziua asta am avut în plus și norocul
unei iubiri neașteptate, pe care n-a mai trebuit s-o câștig.
și prietenii mei au fost și ei nemăsurat de atenți și deschiși.
n-aș fi crezut că am atâția prieteni, atâta noroc într-o
singură zi la o singură masă.
nu știu, zău, poate ar fi trebuit să fiu din clipa aceea
ceva mai atent. poate ar fi trebuit să am mai multă grijă.
pentru că n-am mai avut de a face cu asta.
poate n-ar fi trebuit să râd atât, poate ar fi trebuit să pun
ivărul la ușă și să-nchid fereastra.