12 octombrie 1976
de Ioan Es. Pop(2004)
1 min lectură
Mediu
de patru generații, în dosul casei noastre curge
un pîrîu cu sînge întunecat.
de ani și ani, tatăl meu îl acoperă cu paie și frunze
să nu afle vecinii. și tatăl lui îl acoperea și el cu paie și frunze
și poate că va fi rîndul meu să-l acopăr curînd,
pentru că nu-i bine să afle vecinii ce curge acolo.
primăvara ne facem și noi că arăm și semănăm,
ca să pară că sîntem în rînd cu lumea.
toamna ne facem că strîngem și noi roade,
ca să semănăm cu ceilalți, să nu se bage de seamă,
dar de fapt nu facem decît să așteptăm, să
pîndim cine vine la rînd, unul din noi
sigur vine la rînd,
ne petrecem ziua urîndu-l pe cel care va scăpa, deși
cine scapă, scapă doar pînă la o dată următoare.
în timpul ăsta, pe pîrîu se scurge o șuviță de
sînge întunecat, îl acoperim de ani și ani cu
paie și frunze,
nu-i bine să afle vecinii ce curge acolo,
trebuie să părem și noi în rînd cu lumea.
Sunt mai mult decat incantata sa va regasesc poeziile
in biblioteca virtuala.A trecut mult de cand am vorbit
ultima data cu dvs.Sa tot fie unsprazece,doiaprazece ani de atunci.Vroiam doar sa va spun ca nu am renuntat la poezie.Inca mai scriu desi...nu cu aceasi placere.Nu pot explica de ce.Uneori ma plictisesc,dar....scriu.
Cu respect.