Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ploaia

Volumul: Cum să vă spun 1964

de Ioan Alexandru(2009)

1 min lectură

Mediu
Ploaia a trecut. Clopotul ei de pe deal
Îl mai aud în hohote piezișe.
Fă-mă, Doamne, copita unui cal
Ori nezvântat un steag pe-acoperișe!
Drum de pământ cu aripile-n fum,
Creangă cu prune rogii ruptă de furtună
Pe-o uliță cu foarte mulți copii,
Ori curcubeu strigând într-o fântână;
Punte tremurată peste-un râu
Venit din munți pe ape-nvolburate,
Și-atât de limpede c-ai vrea să-l treci
Cu ochii-nchiși și mâinile la spate;
Culoarea regăsită în frunzele de plop,
Dorul aprins în zarea-aceea udă...
Ploaia a trecut. Clopotul ei, în deal,
Pe limbi de-argint ușoare mai asudă.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
94
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Alexandru. “Ploaia.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ioan-alexandru/poezie/ploaia-13915852

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.