Biografie

Ioan Alexandru (n. 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj - d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist și eseist român. Membru fondator al PNȚCD, vicepreședinte al PNȚCD și senator PNȚCD de Arad.

După terminarea Liceului „G. Barițiu” din Cluj (1962), se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, transferându-se apoi la București, unde absolvă studiile filologice în 1968. Obține o bursă Humboldt în Germania, unde îl studiază pe Heidegger, de asemenea urmează cursuri de specializare în limba și literatura greacă și ebraică, la Freiburg, Aachen și München. A călătorit în Italia, Spania, Grecia, Israel. Și-a susținut teza de doctorat: “Patria la Pindar și Eminescu” în 1973. În cursul studenției a fost redactor la revista “Amfiteatru”. Mai târziu a predat, între altele, cursuri mult apreciate - de limba ebraică veche la Facultatea de teologie din București, și de civilizație bizantină la Institutul de arte "Nicolae Grigorescu". După revoluția din 1989, începând din 1990, a fost și om politic și parlamentar de Arad din partea PNȚCD. A debutat cu poezie în revista Tribuna (1960).

Opera poetică

Cum să vă spun, 1964
Viața, deocamdată, 1965
Infernul discutabil, 1967
Vămile pustiei, 1969
Vina (versuri) (1967);
Poeme (1970);
Imnele bucuriei (1973);
Imnele Transilvaniei, 1976, Imnele Transilvaniei II (1985);
Iubirea de patrie. Jurnal de poet (eseuri), I (1978),
Imnele Moldovei, 1980
Poezii-Poesie (1981);
Imnele Țării Românești, 1981
Imnele iubirii, 1983
Imnele Putnei, 1985
Imnele Maramureșului, 1988
Bat clopotele în Ardeal (roman) (1991);
Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție (publicistică) (1993);
Amintirea poetului (2003);
Lumină lină: Imne (2004);