Þară îndepărtată
de George Magheru(2010)
1 min lectură
Mediu
Tăcerea-i soră cu eternitatea
Și bolțile-ireale par
Fantoma unor bolți știute, dar
Sunt mai reale ca realitatea.
O, ce imateriali mai sunt pereții
Încât lumina lunii mult prea grea
Molozul îl desprinde. Cade-o stea
Trezind din somnul milenar ereții.
Și stelele-obosite cad sub osii
Și munca e departe și mi-e bine
Și merg printre ororile divine.
Chinezul spune sub mustața roșie:
“Orbit, Pământul nostru, de lumină
A luat-o odată pe un drum greșit;
Și-n cețuri se înfundă fără vină
Cu cât își cată drumul rătăcit.
Și poate că de-atuncea fără glorie
Pământul cade-n lungă ispășire
Și ceea ce numim, naivi, Istorie
E doar o lungă, lungă prăbușire.
Dar căutarea în necunoscut
În căile cețoase din morfină
Ne va reda în vis un drum pierdut
Și vom întoarce globul în lumină“.
Și fata cocainii, fata-ecvestră,
Spunea, purtându-mă pe-aripi de vânt:
‘Posesia cu adevărat terestră
Va fi la mii de mile de pământ‘.