Carnavalul țării
de George Magheru(2010)
3 min lectură
Mediu
Abia cântă vrăjitul meu caval
și am văzut trecând în carnaval,
țărani de in, fierbându-și ciorba,
și oratori care mănâncă vorba;
vorbesc poporului haotic,
întind peste acțiuni un linoleum,
ca în onguentum populaeum
pun în cuvinte elocvente un narcotic,
și dau maxime cum să ne purtăm:
- \"Suntem Orient. Să ne dezorientăm!\"
Văzut-am și acele sfere
în care-adâncurile sunt petrolifere;
un om, un caracter ca un crater, rapace,
și parveniți în marmoreane teme
spălându-și pielea lor de pachiderme.
Și toți se-ascund sub casta-carapace.
Și am văzut o tânără cu suflet gol,
- mai gol decât un music hall -
gătită ca o floare pe ombelă...
Și prințul cu floretă și paloș,
dar în corăbiile unor galoși, și cu umbrelă...
Și diplomații care mint
parcă vorbesc din pipermint.
Acolo am văzut la revelion
sau la un match
pentru săraci
încununatele cu satirion.
Și sufletu-n acest canon canin
s-a întărit ca pielea în tanin.
Acolo am văzut eroul sedentar
pe care l-am fixat cu gestul mitic,
și din grăsimea lui puhavă a țâlnit
sub palma mea, acidul palmitic...
Și tânărul bolnav de paranoia,
pe care-l face grandoman femeia,
visa că se ridică în Sequoia
giganteea.
Scârbit, m-am ridicat încet
și am văzut o viață de poet:
dantelă-n mâinile unei femei,
o dramă cu subtile paragrafe,
cu iambii suitori, troheii, și săltărețele dactilografe...
El - vrând să pună-n versuri ordine -
punea în viața lui dezordine...
În goana după visele avute
purta (fiind de-ambrozie-amețit)
hamei pe frunte, a găsit, în fân cosit, femei pierdute...
Și își alintă versurile sale
cu sentimentul unei marsupiale.
În veacul nostru de afetărie,
sub mâna care fabrică literatură,
curg râuri albe de maculatură,
și poezia e papetărie.
Acolo,-n lumea lor universală
văzut-am adâncimea cea superficială,
Ideile mărețe cu opinci,
cocote cu credința Simforozei...
Și critici, ipocriți ornitorinci,
în lumea poeziei și a prozei,
și plictiseala lungă ca o sală...
Și învățați cu adâncimi de scorbură...
Și capodoperă de marmoră artificială.
Atunci strigat-am, de mânie plin:
- \"O, țară, te admir când storci
subtilitatea ta din vin
și gloria ta din grâne și din porci!\"
Megalomanilor le-am zis:
- \"Megalomani, la Megalopolis!\"
Cum v-aș cânta la toți o liturghie...
Căci voi, ce ocupați o mare arie
și nu sunteți decât o carie,
prin care suferința cu burghie
ne sfredelește până în inima țării,
nervul răbdării.
ne răzbunați cu traiul insolit.
Din viața voastră, nici un coprolit
nu va rămâne. Voi, ce jefuiți,
voi, ce trăiți cu ochii-nchiși, soboli,
dormiți, râdeți, benchetuiți,
și nu dați artelor nici un obol...
Și când muriți, sunteți muriați,
siliciu, caldu...
Înviați!