Putem accepta orice adevar, oricat de zdrobitor, cu conditia sa inlocuiasca totul, sa aiba tot atata vitalitate cat speranta careia i s-a

Dacă Dumnezeu a putut afirma că este ,,cel ce este\", omul, dimpotrivă, s-ar putea defini pe sine spunând că este ,, ceea ce nu este\". Și trezindu-i

Incercat-am sa inteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare, insa, ca

Există în mine ceva, de o natură pe care n-o pot defini, și datorită căreia nu voi fi niciodată în regulă cu lumea aceasta. Orice-aș face, nu voi

Ferește-mă, Doamne, de ura cea mare, de ura din care izvorasc lumi. Domolește-mi tremurul agresiv al corpului și descatușează-mă din încleștarea

Fiecare gând ar trebui să amintească stingerea unui surâs. Stânjeneala pe care-o încercăm când ne gândim la viața de zi cu zi a oamenilor de

Mulți n-au la îndemână, ca mod de exprimare, decât poezia. Ce poate fi mai firesc? Chiar și cei care nu-s prea dăruiți găsesc în dezrădăcinarea, în

În zadar caută Occidentul o formă de agonie demnă de trecutul lui. Câtă întristare să vezi popoare cu trecut mare cerșind un adaos de

Nu trebuie să ne ostenim cu o operă, trebuie doar să spunem ceva care să se poată murmura la urechea unui bețiv sau a unui muribund. Nu fac nimic,

Evenimentele - tumori ale Timpului. Ceasul crimei nu bate deodată pentru toate popoarele. Așa se explică permanența istoriei. Omul secretează

A-i supune aceluiași tratament pe poet și pe gânditor mi se pare o greșeală de gust. Sunt domenii de care filozofii n-ar trebui să se apropie. Să

Mi-e frică de muzica secretă a lucrurilor, de tonurile ei subterane, ce răzbat în ceasurile de tristețe solemnă, ca mărturisiri tainice dintr-o altă

Cred în mântuirea omenirii, în viitorul cianurii... Cine dintre noi, cătând pe întuneric să se vadă în oglindă, n-a zărit în ea crimele care îl

„Cînd mintea s-a oprit, inima de ce mai bate oare ? Și verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide cînd sîngele a orbit ? Ce negură spintecă

„Doamne ! dezleagă-mă de mine, că de miresmele și miasmele lumii m-am dezlegat de mult. Spre o căință plină de cîntec înalță-mi cugetul și nu mă mai

„... hrăniti l cu pîinea si cu apa întristării.“ Cronici 2,18 Poti spune usor că universul n are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. — Dar

„ ...regretul de a nu fi plantă, cine să-l priceapă ? Pe cine să-l înduioșeze dorul vegetal ? Să fii o floare în care se îngroapă razele și dorm

Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populată. Cei aflati între cer si pământ n-aveau nici un continut, decât asteptarea. Cineva

Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înșiși. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A

I Cu rîvnă și amar, cercat am să culeg roadele cerului — și n am putut. Ele se înălțau spre nu știu ce alt cer, cînd mîinile le înfruptam în

Cronici 2,18 Poti spune usor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. — Dar afirmă

Monopolul suferintei. Ma intreb: pentru ce numai unii sufera? Exista vreo ratiune in aceasta selectie, care scoate din rindul oamenilor normali o

Incercat-am sa inteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare insa ca

Am scris aceste divagații în 1935–36, la 24 de ani, cu pasiune și orgoliu. Din tot ce am publicat în românește și franțuzește, acest text este

* Pour le baiser coupable d’une sainte, j’accepterais la peste comme une bénédiction. * Serai-je un jour assez pur pour me refléter dans les

1 D’amour amer, telle était ma quête des fruits du ciel – et elle fut vaine. Ils se dressaient vers je ne sais

* Ces nuits inoubliables qui, ayant empoisonné ma jeunesse, m’ont ouvert les yeux pour toujours. Je leur dois tout ce que je

La moquerie a tout abaissé au rang de prétexte, sauf le Soleil et l’Espoir, sauf les deux conditions de la vie : l’astre du monde et l’astre du

Comment avoir des idéaux quand il existe, sur cette terre, des sourds, des aveugles ou des fous ? Comment pourrais-je me réjouir du jour qu’un autre

Le bonheur paralyse mon esprit. La réussite me vide de moi-même et la chance en amour efface les traces de la grandeur. Le bonheur ignore le

N’as-tu pas senti la force de mes négations ? La tension qui arquait les articulations de mon être ? Mes plaies ne t’ont-elles pas brûlé pour

Generell arbeiten die Menschen viel zu viel, um noch sie selbst sein zu können. Die Arbeit ist ein Fluch. Und der Mensch hat aus diesem Fluch einen