Dimitrie Bolintineanu›Poezii

I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un râu mititel, Plânge și suspină tânăra domniță, Dulce și suavă ca o

S-aprinsese-n luptă Hroiot cel tiran. Când s-abate calul marelui Ștefan, Purice-i oferă calul său îndată. Domnul nu ajunge scara ridicată. -

I Vânturile negre, într-a lor turbare, Nu bat fața mării fără încetare; Iar tu, dragă țară, pace nu mai ai! Nu se șterse bine sângele pe plai Și

I Trage-ți încă-o dată spada fulgeroasă, Þară de mari fapte, țara mea frumoasă. Un minut în viață tu te-ai odihnit Și pe păru-ți mândru

Buciumul În darn moduli, o, fluiere, Cântări de fală pline, Căci moartea naște-n suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de

Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari

Noi te lăsăm, o, patrie, O, țară de suspine! Vom trece viața-n lacrime, Înstrăinați de tine! Sub greutatea lanțului Al nostru braț

I Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată De laurii măriei lucit-a-ncununată. A bucuriei rază pe fața ta năștea Și spada de bătelii în

Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc, Alții totd-odată la hotar murgesc. Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n

Mihai, domnul țării, de soldați urmat, Trece prin Turcia Danubiu-nghețat. Turcii mulți pe gheață repede s-adună; Lupta-ncepe crudă ș-armele

I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba

O, săracă țară! Turcii cei mai răi Judecă și-omoară domnii mari ai tăi! Încă azi Barnoschi, domn cu nume mare, La serai purcede între turci

In nopti d-amaraciune, in zile de placere, De cand in umbra vietii, strein, ma ratacesc, Vazut-am pretutindeni o tanara parere, Frumoasa, ideala,

Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n

Trage cu săgeata scutierul mare; Unde-atinge face poarta de intrare. Un copil din casă apoi a venit, Turla se clădește unde a lovit. Domnul

Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți

Sub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gândul rău îi zice: - \"Monastirea Putna, ăst locaș plăcut, S-a zidit pe aur de un domn

Valuri de aur, mărgăritare, Purpură, roze și diamant Din carul zilei de amarant Revarsă Febus fără-ncetare. Soarele dulce și luminos Întotdauna

Noaptea cade-ntunecoasă, Oastea trece la bătaie, Iar pe stânca aburoasă Arde luna cea bălaie. Ai, băieți, p-acele maluri Unde armia

- „Tu, ce-ai salbă gălbioară, Tu, ce ești o garofiță, Frumușică, bălăioară, Cu inele pe cosiță: Cum adun pe floricică Flutureii miere

I Încetează, țară dulce și iubită, A spera mai bună, mai frumoasă-ursită, Pe cât timp în viață nu vei căuta, În trufașe lupte, fericirea

I În umbrosul spațiu se revarsă zori. Turcii dorm p-o coastă însmălțată-n flori. Dar oștenii noștri și cu domnul june Către cer înălță sfântă

„Seara primaverii caldă Cu dulci lacrime ne scaldă; Austrul ne-adoarme lin În duiosul lui suspin, Iar a nopții stea tăcută Cu dulci raze ne

La senat s-adună capii cei mai bravi, Soli germani, soli unguri, deputați moldavi, Preoți venerabili cu păstorul mare, Nobilă junime plină