Grădini
din Epifania (1978)
de Daniel Turcea(2010)
1 min lectură
Mediu
I
pietrei
ce domină
grădina, totdeauna i se lasă
loc pentru vreme
chipul mic al ploii
II
fântâna
tu
III
lin
l-a străpuns
ca o pasăre
asfințitul
IV
umbra
înflorită mă primește
ca un dar
fântâna
sau poate numai glasul
în umbra florii parcă îngropat
V
apa grădinii unui ac de pin
a înfloririi unei crisanteme
identice-n curbură cu linia descrisă
de spada fulgerată
în purpură
VI
marea: cameliile!
VII
viața
această
eleganță a aerului
VIII
aici! acum!
IX
privirea
ca un nor
atingeri de versete
de ace și cristale
în aerul Grădinii
cinul ce-ntinse coarde
spada-n lumina sa
X
tot ce atingi e din cuvinte
petale, ce se lasă
pe munte
dimineața!
XI
vălul
e-aproape stins
ascunsă
fața
numai raza
privirii
ce se frânge
asemeni
asfințirii
degetele
ezită
XII
în suflet
petală cu petală
cum se coboară-ncet
ceruri coboară