Vorbește-mă greșiților de bine
de Constanța Buzea(2003)
1 min lectură
Mediu
Vorbește-mă greșiților de bine.
În propriul suflet cad ca într-o groapă.
Când stau culcată-n iarbă lîngă apă,
Ca de un mort se teme ea de mine.
O turmă albă visurile-mi paște,
Și noaptea pare ppeste tot egală.
Te-ncredințez cu-această filă goală
Că nici pămîntul nu mă mai cunoaște.
Cînd dorul emai lung decît o moarte,
Halucinez primejdioase ringuri,
Trădează sinea, nu putem fi singuri.
Un zid de ochi disting pînă departe.
E fără saț, sălbatec de frumoasă
Priveliștea ce vine către casă.
Din volumul “Sala nervilor”, 1971
În propriul suflet cad ca într-o groapă.
Când stau culcată-n iarbă lîngă apă,
Ca de un mort se teme ea de mine.
O turmă albă visurile-mi paște,
Și noaptea pare ppeste tot egală.
Te-ncredințez cu-această filă goală
Că nici pămîntul nu mă mai cunoaște.
Cînd dorul emai lung decît o moarte,
Halucinez primejdioase ringuri,
Trădează sinea, nu putem fi singuri.
Un zid de ochi disting pînă departe.
E fără saț, sălbatec de frumoasă
Priveliștea ce vine către casă.
Din volumul “Sala nervilor”, 1971