Să rezistăm umbriți de-aceeeași carte

Mișcat să fie aerul ca-n moară,
Grămezi de fructe, toamna mea cu tine,
S-avem în fața ochilor coline
Să fiu bolnavă și să nu mă doară.

Roua în roiuri cadă peste stepe,
Mirosul ierbii să trezească sete,
Să se adune cai de-un an în cete
Oprind în mers căruțele cu iepe.

Acelorași tristeți să ținem parte,
Să nu ne-ndure dulcea lumii moarte
De sufletul meu rupt în două soarte.

Să rezistăm umbriți de-aceeași carte
Când a nu fi, și a fi mereu departe,
Același chip le este dat să poarte.

Din volumul “Sala nervilor”, 1971