instinctul
de Cesare Pavese(2009)
2 min lectură
Mediu
Omul bătrân, dezamăgit de lucrurile toate,
din pragul casei în soarele molcuț
privește câinele și cățeaua ce dau frâu liber instinctului.
Pe gura fără dinți se aleargă muștele.
Femeia i-a murit de ceva timp. Și ea
la fel ca toate cățelele nu vroia să știe de nimic,
dar avea instinct. Omul bătrân adulmeca
- încă nu era fără dinți -, noaptea venea,
se culcau în pat. Era bun instinctul.
Ceea ce place la un câine este marea lui libertate.
De dimineață până seara hoinărește pe stradă;
și acu\' mănâncă acu\' doarme, acu\' se împerechează:
nici măcar nu așteaptă noaptea. Cugetă,
precum adulmecă, și mirosurile pe care le simte sunt ale sale..
Omul bătrân își amintește că odată, ziua,
a făcut-o și el precum câinele într-un lan de grâu.
Nu mai știe cu ce cățea, dar își amintește soarele mare
și sudoarea și pofta de-a nu termina niciodată.
Era ca într-un pat. De s-ar întoarce anii,
ar vrea s-o mai facă tot într-un lan de grâu.
Coboară pe stradă o femeie și se oprește să privească;
trece și preotul și întoarce capul. În piața publică
se poate face orice. Până și femeia,
care are o reținere în a-și întoarce capul după bărbat, se oprește.
Doar un puști nu rabdă jocul
și aruncă în el cu pietre. Omul bătrân se-nfurie.
[ianuarie 1936]
din volumul \"Lavorare stanca\" (\"Munca obosește\")
Cesare Pavese - Poezii
Editura Humanitas 2008
L\'uomo vecchio, deluso di tutte le cose
dalla soglia di casa nel tiepido sole
guarda il cane e la cagna sfogare l\'istinto.
Sulla bocca sdentata si rincorrono mosche.
La sua donna gli è morta da tempo. Anche lei
come tutte le cagne non voleva saperne,
ma ci aveva l\'istinto. L\'uomo vecchio annusava
- non ancora sdentato - la notte veniva,
si mettevano a letto. Era bello l\'istinto.
Quel che piace nel cane è la gran libertà
Dal matino alla sera gironzola in strada;
E un po’ mangia, un po’ dorme, un po’ monta le cagne:
Non aspetta nemmeno la notte. Ragiona,
Come fiuta, e gli odori che sente son suoi.
L’uomo vecchio ricorda una volta di giorno
Che l’ha fatta da cane in un campo di grano.
Non sa piú con che cagna, ma ricorda il gran sole
E il sudore e la voglia di non amettere mai.
Era come un un letto. Se tornassero gli anni,
Lo vorrebe far sempre in un campo di grano.
Scenfe in strada un donna e si ferma a guardare;
Passa il prete e si volta. Sulla pubblica piazza
Si può fare di tutto. Persino la donna,
Che ha ritegno a voltarsi per l’uomo, si ferma.
Solamente un raggazo non tollera il gioco
A fa piovere sassi. L’uomo vecchio si sdegna.
[ianuarie 1936]
Cesare Pavese - Poesie