Aurel Rău

Regina nopții, agave, parcă lotuși... Încet se cațără, până îmi fac fereastra catapeteasmă ori lespede înflorată de domn creștin. Flori de

Cuvânt spaniol însemnând și dupămasă și seară. Inventat (de un timp, mă gândesc) pentru mine într-o doară. Don Quijote și Don

Acum, fiindcă ziua s-a dus, zi de muncă peste hârtii, să iau tableta care tratează ficatul, e drept, trebuia mai de mult, spre amiază dar am

Vasul în care se topește cositor și argint și aur la infinit, în care metalele fierb în clocot ca un lapte făgăduit; unde caratele tari se

Unul vrea să mă tragă în adânc altul sparge cabrat lumina. (Cum șuierau zvăpăiatele lor coame în nopți cu vântul...) Unul vrea să mă scape din

Tot ce-am săvîrșit noi și tot ce-am crezut, Să însemne tîlcul faptelor noastre: Jocul de-a stelele! E jocul de-a stelele să urci pe-o corabie

Fiecare zi e un dar pentru înțelept. O de ar trece aceste zile proaste, aceste șapte vaci slabe. Bărbatul de ceară și femeia de ceară și

Apoi, când luceafărul îi deveni ca un logodnic (îi despărțeau cam vreo două stadii), luna își puse inel, un abur fin, sau un șal, și am înțeles: Bun

... Dar peste noi nu ne place \"să se lățească\". Ce imens dar memoriei! Și bea cu turcii cafele și râd cu toții. Și-i taie capul

Aurică, spuneau Aurele Aurel Aur Au Iar eu reușisem ca un câine să fiu chiar aceste sunete Hau, făceam ja da, spuneam si,

Noi nu-ntrebăm dacă-i place. Ajunge că orice sunet e și zvâcnire. Izbim din vătrai și-i seară. Iar larma, prin carnea cetății lui, prin câlții

Capul ce se pleacă... Și toată noaptea rândunele-n cuibul lor ciripesc de săbii și de penaj și de ouă și... nu-l taie... Și vântul dă șovăielii-un

Cu mai mulți prietini, pe drumuri de seară. Frunză de fag verde întunecat, Frumos se face cucul cînd își presară Penele-albastre-n

Fratele altoiește în grădină Bunicul bate-ntre cânepi coasa Mama strigă la uliul dinspre vânt Tatăl intră din țări cu caii Iar eu mă voi smulge

O carte-a căzut din raft Eram pe scară, n-o mai puteam opri Reușisem chiar s-o ating dar îmi scapă iar Cădea c-un fel de sadism Fusese una din

Pumn peste pumn, ca vertebră Peste vertebră Și am ajuns Am ajuns unde trece un car neuns Și trezește morțimea toată * Micropoeme și alte

E fericirea fapt, miez crud și crustă, Da, n-am trecut frustrați prin jarul humii, Pe mâini țin mânăstirea cu trei turle, Doamna cu jad și

Fațadele-n cer ca violoncele primesc cifrul vântului. Ha ha, spune Baltica, ha! Ei da! spun cocoșii turlelor. Și soarele,

Suprafețele de apă verde forjează-oglinzi pentru vulturi cu aripi vaste. Să-mi stea chezaș nu e nimeni și nici să-mi prindă pe piept un disc.

stalactitele plâng după bătrânii urși pupilele lor clare cad în candele aburite care cu moartea pre moarte călcând urcă până se fac lumânări de

La firul dur de nisip, la firul dur de nisip al zlelor și nopților în carne, ca un glonț, strop de gheață se face lacrima, glob ceresc minim

Viața astronomului - o poveste cu miliarde de ani, dacă dai la o parte ceața. Ziua intra-n biserică și se-nchina și el Fecioarei ca unei doamne

Ea stă cu sânii pumni. Dacă-i mai strângi, poate noi căi lactee vor proiecta printre brazi dintre brândușele plaiului în roirea de licurici

Ne-am rugat și-am muncit. Ne-am rugat și-am muncit și ne-am luptat. Și n-am avut timp de jocuri. În chip de săgeți pedepsitoare ne-au fost

Lupul din fabulă are chip curat. Și tigrul și vulpea și hiena au inimă bună. De ce prin vârste m-aș plânge? Un soare interior s-aprinzi, pe când

Eu nu cred că trebuie să tacă poetul. Dar nici să cânte nu cred că trebuie. El are-n mâini miliarde de monete din colecția-i de cuvinte care

Acum poate tăia cuțitul. În punctele presupuse sensibile iarna a-nfipt sub fulgi mii de ace de brad. Dar durerea se redresează. Își schimbă

Acum l-au scos pe călugăr, s-au decis. Spre eșafod și spre rug îl duc. Nu credea că nu vor pune-n cântar prestigiul, faptele-i prea zeloase, și-n

Ne-am rugat și-am muncit. Ne-am rugat și-am muncit și ne-am luptat. Și n-am avut timp de jocuri. În chip de săgeți pedepsitoare ne-au fost

În loc de stilou am o praștie și de za o praștie Gestul meu pacea să ți-o dea pacea să ți-o ia * Micropoeme și alte poezii; Editura

Trilul din fluier de răchită oprește un avion Îl face de douăzeci de ori să se-ntoarcă în jurul cozii * Micropoeme și alte poezii;

De fapt, iubeam, uram. Mă poți întinde pe roată, eu te privesc drept în față, fiu al femeii. Sînt portocale în geamuri și sori în geamuri sînt

Ce fericire să mergi sub luna roză pe lângă râu. Ce fericire ca prin orașe streine prin ceață să privești cum respirația ta există. Și-n preajmă

s-a rătăcit pe tăblia foii albe. vai, cât s-a alarmat. înclin mereu, reflex, partea opusă când a ajuns ea la margine și reîncepe maratonul cu

Lumina îi venea din zenit. Așa e-n Auvers mansarda unde-a trăit parcă luni - A TRÃI dacă acoperă-n cazul dat nesfârșitul. Van Gogh, Crist al

Întors în Ithaca a mai trăit... ani. Și a murit vicleanul Ulisse de dorul îndepărtatei lui soții... * Micropoeme și alte poezii;

Am auzit izvoarele filozofînd, Și mi-ai fost dragă foarte, - Uite, luna, va cădea! strigau. Și te-ai ferit. Și-o auzirăm căzînd. Și cum s-a

În grădina Shugaku-in, în țara Soarelui-Răsare, \"vizitator\", mă odihnesc. Din prispa Casei de Ceai am iată Munții de Apus și subt priviri, la

Veacul, cetatea, strămoșii, urmașii joacă cu mine fripta. Întind palmele, ca un bătrân, venit din ninsoare, deasupra plitei, ca un orb spre un

Cu o carte a mea mai veche am vorbit la telefon. Vroiau să știe cu toții ce e pe-acasă, ieșeau intrau îmbujorați de dialog și n-am putut

Acel oraș îndepărtat C l u s Îl străvăd de la un balcon Florile de petunii și crizanteme îi onorează-n gând turlele Verile lui și iernile

Au dat de el, cum săpau. Cum implantau rădăcinile de beton în locul casei medievale. Și-acum se-așteaptă să vină de la muzeu, să deschidă, să

Credeam că de umilință ne-am separat. Dar umilința ca și iubirea e străveche. Un om înghite flăcările și flăcările ating nivele profunde până când

Constantin Brankovan are 42 de ani. Coroana nu-i stă pe cap ci pe masă; la mâna dreaptă distingi inel de rubin și sînt atât de triști ochii de

Noi nu sîntem nici la nord nici la sud. Nici la est, nici la vest. Noi nu sîntem nici la centru. Și știm să cântăm anotimpurile. Să-ndoim

ochii deschiși cât meridianele aprinși cât o galaxie dureros de fixați asupra punctului unde arde mocnit un astru * micropoeme și alte

Umblă-n aprilie și în mai, pe câmpuri, frate statornic florilor de măr, de cireș, de prun; adormi în plin soare pe stăvilar lângă undiță. Nimic nu

ai parte, ai carte. rein - terpretarea: vigoarea miturilor. * Micropoeme și alte poezii; Editura Dacia; Cluj-Napoca; 1975