"vreme trece" – 20177 rezultate
0.02 secundeMeilisearchConstantin Ștefuriuc
(5.05.1946, Udești, Suceava – 1994, Suceava) „… un nostalgic fragil, cu himera adolescenței în priviri, un imagist volubil, cu ecouri romantice în auz, un liric suav, cu veleități amânate” – Laurențiu Ulici, în „România literară”, 25.01.1984. „Poezia …este expresia unui spirit genuin și iscoditor, naiv entuziasmat de miraculosul spectacol al lumii. De un imagism frenetic, versurile alcătuiesc un tablou antropomorfic, care impresionează prin asociațiile neașteptate, amintindu-l pe Ilarie Voronca…” („Literatura română contemporană”, vol.I, „Poezia”). Studii de ziaristică la București. Debutează cu poezie la ziarul „Zori noi” din Suceava. Colaborator la: „România literară”, „Viața românească”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Bucovina literară” etc. Plecat dintre noi înainte de vreme („Timpul trece,/te petrece,/dinspre leagăn,/înspre rece” - manuscris), Constantin Ștefuriuc și-a petrecut ultimele clipe într-un pat de spital, iar ultimele sale cuvinte au fost: „Doctore, te rog, dă-mi o...
2 poezii, 0 proze
Émile Verhaeren
Poet belgian de expresie franceză, născut la 21 mai 1855 în Saint-Amand, într-o familie burgheză; își petrece copilăria în câmpia flamandă, pe malurile Escaut-ului; învață la colegiul iezuit din Gand, apoi la Universitatea din Louvain, unde studiază dreptul; se stabilește și practică avocatura la Bruxelles; debutează în 1883 cu volumul de versuri Flamandele; vreme de câțiva ani trece printr-o criză spirituală, cu dereglări psihice; călătorește în Spania, Germania, Anglia; în 1891 se căsătorește cu Marthe Messin, care va juca un rol important în vindecarea poetului; se apropie de mișcarea socialistă belgiană; îi apar într-un interval de zece ani (1893-1903) câteva cărți de versuri care-i aduc o notorietate internațională; invitat în multe țări, conferențiază pe teme literare în Germania, Elveția, Franța, Rusia; la începutul primului război mondial își afirmă poziția de patriot belgian, refuzând compromisul unei neutralități individuale; în 1916, 26 noiembrie, venind la Rouen pentru a...
25 poezii, 0 proze
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie)...
5 poezii, 0 proze
Virgil Carianopol
Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal - d. 6 aprilie 1984) a fost un poet român. Versuri avangardiste (Un ocean, o frunte in exil), lirica neoclasica, traditionalista (Flori de spini, Elegii si elegii) si care exalta sentimentul national ( Stergar Romanesc); memorialistica ( Scriitori care au devenit amintiri). Oltean de fel, strănepot, după mamă, al lui Iancu Jianu, născut la Caracal, în 29 Martie 1908, învață carte la "Liceul Ionită Assan" din urbea-i natală, până ce absolvă clasa III-a, când lasă baltă si învătătură și tot, și pleacă în lume, cu toate ca deabia împlinise patrusprezece ani. După ce trece timp de doi ani printr'o sumedenie de peripeții, este prins, când voia să treacă granita ceho-slovacă, întorcându-se acasă, pe scurtă vreme și ajungând după câțiva ani de pribegie, elev al Școalei de artificieri dela Arsenalul Armatei. Dragostea de libertate si de cultură îl subjugă, începându-si activitatea de scriitor cu deplin succes, dela întâii pasi, ieșind la iveală...
26 poezii, 0 proze
Constantin Oprișan
Constantin (Costache) Oprișan (n. 1921 - d. iunie 1958, închisoarea Jilava, București) s-a născut la 16 martie 1921, în comuna Oncești, județul Bacău. După liceu, în anul 1940, se înscrie în Frățiile de Cruce. Începând prigoana regimului Ion Antonescu împotriva legionarilor, este nevoit să plece o vreme din țară, mergând în Germania. Acolo audiază cursurile de filozofie ținute de Martin Heidegger. Revine în țară și preia șefia Frățiilor de Cruce, la nivel național. În anul 1946 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj. Este arestat în data de 15 mai 1948, judecat și condamnat la 25 ani muncă silnică. Până în anul 1951, este deținut în închisoarea Pitești, unde trece prin procesul de reeducare, fiind unul din cei care au fost cel mai rău torturați. Transferat la Gherla, este bătut în continuare și, din cauza regimului de detenție, se îmbolnăvește de tuberculoză. În anul 1955 petrece o perioadă în Spitalul Penitenciar Văcărești. În anul 1958 este transferat la Jilava,...
3 poezii, 0 proze
peagu macarie
Un trecator banal prin vreme
4 poezii, 0 proze
Marincat Alexandra
timpul trece si fara sa vrem ne schimbam... sunt simpla dar complicata, colorata dar alb-negru, fericita dar trista, linistita dar tumultoasa...sunt prea greu sau prea usor de descifrat, sunt neinteleasa sau previzibila, sunt o bucata de lut lasata in voia sortii pentru a o modela... sunt o piatra peste care am lasat sa treaca apele, sa o zgarie, sa o slefuiasca, sa o marcheze pe veci...
8 poezii, 0 proze
Ghit Eugen
M-am nascut in vremea lui brumar Cand vantul sufla rece prin frunzar Si mustul se prelinge in oalele de lut Iar timpul trece iute, inmiresmat,si mut.
34 poezii, 0 proze
Petruț Pârvescu
născut în secolul și mileniul trecut, în păcala făgețelului, pe valea vezii, dincoace de pitești, locuitor, de o vreme, al septentrionului botoșănean... Addendă ziua după zi zi după ziuă stele lumi paralele care nu există pe câmpia numerelor o geometrie lichidă bile și cuburi drepte și plane efluvii genetice în bantustanele libertății egal prin repetiție bântuit de totemice vise in nord-estul singuratății noastre nu sunt decât o celulă bipedă am umblat după glorie care nu e numai glorie am umblat după femeie care nu e numai femeie am umblat după mine care nu sunt numai eu trag linia paralelă cu punctul și adun nici glorie nici femeia aceea numai poate eu însumi o dimensiune repetabilă prin pădurea lichidă a geometriei!... pentru detalii: Petrut Parvescu Wikipendia adresă de contact: petrutparvescu@yahoo.com
33 poezii, 0 proze
Galoiu Marian
Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....
25 poezii, 0 proze
vreme trece
de florin iordache
VREME TRECE Pe lumea aceasta pare totul ciudat, Mor oamenii-oameni și sentimente se vând la mezat. și ninge și plouă și soare e tot mai puțin. Pe vremea aceasta Să vrei să trăiești E paradoxul în...
vreme trece vreme vine
de ligia
vreme trece, vreme vine toate-s vechi si noua toate, nimic vesnic nu ramane toate trec, toate-s uitate... ce e rau si ce e bine tu te-ntreaba si socoate nu te-opri sa crezi in nimeni, mergi mereu tot...
Vreme trece, vreme vine.
de Mircea Alexandru Popescu Moscu
01.10.2003 Erau zori inacriti Si piatra nu cadea Decat cand ii spuneam. Ma asculta eterna Si tematoare De vremelnicia mea. Stia ea saraca ca tare m-as supara Cand nu mi-ar da ascultare Si n-as mai...
Vreme trece, vreme vine...
de Cornel Galben
La sfârșitul lunii februarie a anului trecut, orașul Târgu Ocna reintra în arena culturală printr-o dezbatere publică de anvergură internațională, ambiția Asociației Culturale Multiart, inițiatoarea...
\"Vreme trece, vreme vine...\"
de nicolae tomescu
lângă ruine în curtea vechii cetăți - copii printre flori.
Vreme vine, vreme trece..
de milos petru
Nu le știm noi chiar pe toate, Nebunia asta-i mare, Dar ți-o spune Mitru, frate: Vântu` bate a schimbare.
Vremea trece
de Cosmin Soameș
„Vreme trece, vreme vine” Citeam mai ieri într-o carte... Azi eu mor. Iar tu ești vie. Lumea merge mai departe. Lumea merge mai departe. Fără mine... Fără mine... Toate cele întâmplate Repeta-se-vor...
Glossa
de Mihai Eminescu
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rău si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama Tu ramii la toate...
Glossă
de Mihai Eminescu
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate...
Glossă
de Mihai Eminescu
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate...
