Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"vino să ne ascundem"20134 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
RN

Roman Ionela Nicoleta

AutorAtelier

Numele meu este Ionela, prietenii îmi spun Ioni. Sunt totul pentru unii, iar nimic pentru alții. Nimeni nu știe cum sunt eu cu adevărat, unii mă văd doar în aparențe și mă caracterizează fără să știe ce fel de persoană sunt. Nu-mi pasă ce spun alți despre mine, sunt simplă, dar totuși atât de complicată. Îmi place soarele, dar nu mă supăr când vine ploaia. Iubesc enorm animalele, în special, câinii. Îmi place creația lui Dumnezeu, îmi place natura. Mi-aș dori din tot sufletul să fim o lume mai bună, să iertăm, să uităm, să ne iubim așa cum El ne-a învățat. Am învățat că trebuie să ascult ca să fiu și eu ascultată la rândul meu. Ador să petrec timpul cu familia, deoarece trebuie s-o prețuiesc cât timp mai e cu mine…. Nu-mi place să se vorbească urât despre familia mea, să se ridice tonul la mine, oamenii să se certe. Mă deranjeză faptul că am început să devenim din ce în ce mai răi, să ne urâm în loc să ne iubim. Aceasta sunt eu…. . “Uită, iartă, cea mai frumoasă artă.” – este motto-ul...

6 poezii, 0 proze

Octav ChivulescuOC

Octav Chivulescu

AutorAtelier

Cine sunt eu, dincolo de omul care îsi trăieste portia de viată alături de toti ceilalti asemenea mie, care împreună formăm câteva generatii contemporane le omenirii? M-am născut (18 Noiembrie 1963) în această dimensiune a realitătii sub forma unei mici vietăti goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de experiente personale. Astăzi, patruzeci si ceva de ani mai târziu, sunt, ca si voi toți de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât actiunile trupului meu efemer cât si suma informatiilor adunate de-a lungul vietii si memorate mai mult sau mai putin în format de experientă. Sunt o constiintă de sine. Singura noastra sansă de a accede nu la nemurire - caci ar trebui sa ne mutam in Urb Binaria - ci la o existență ceva mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii gândurilor izvorâte din mintile noastre în mintile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a întretine continuitatea...

19 poezii, 0 proze

GETA NEDELCUUGN

GETA NEDELCUU

AutorAtelier

Autobiografie Ne-am născut în zi de vară, Eu și a mea surioară Două gemene frumoase Și foarte gălăgioase. Părinții erau săraci Viață grea... n-ai ce să faci... Foarte greu ei ne-au crescut, Dar ne-au iubit foarte mult! Gingașe ca două flori, Eram ale lor comori. Răsfățate și iubite Și cu mult drag îngrijite. Doar că, într-o zi de vară, Nori negrii se adunară Prevestind parcă ceva, Groaznic, că se va-ntâmpla. Ca un prunc neprihănit, La șase luni a murit Scumpa, surioara mea, Pornind tristă spre o stea. Câtă jale, ce durere! Dar, Domnul le-a dat putere Și după un an jumate Mama, mai naște-un frate. N-a ținut mult voia bună, Că-a murit la... doar o lună. Altă tristă-înmormântare, Altă mare supărare... Domnul nu i-a părăsit, Ruga lor le-a îndeplinit Și, după doi ani... în fine, De la spital mama vine, Cu draga mea surioară Frumoasă .. din cale-afară! Bună, cuminte, deșteaptă Urcă treaptă, după treaptă; În viață, în căsnicie, Mamă bună și soție! Azi, suntem la casa noastră, Prin strădania...

25 poezii, 0 proze

I

Iulia

AutorAtelier

CRed ca viata merita traita. ca fiecare zi care vine poate aduce ceva mai bun decat cea dinainte. ca merita sa traiesti fiecare clipa fie si numai ca sa afli ce urmeaza. nu cred ca exista destin ci ca toti ne cream propriul drum pe care-l construim in timp ce mergem. si ca vom ajunge intr-o zi undeva, oriunde.

4 poezii, 0 proze

Iuliana SerbanIS

Iuliana Serban

AutorAtelier

M-am născut pe 2 iulie 1977, la Tulcea. Am început să scriu în 1997, din nevoia de a găsi o parte din adevărul despre mine și despre ceilalți oameni și de-a le împărtăși și lor ce-am găsit. Un poet a zis odată că "oamenii sunt răspunsuri care-și așteaptă întrebarea și se sting pentru că ea nu mai vine". Am vrut să-mi găsesc întrebarea... pe a mea și pe cea pe care trebuie s-o pun celorlalți. Tot din 1997 fac parte din clubul "Nouă ne pasă!", cea mai frumoasă și sinceră experiență cu oameni care mi s-a oferit în viață. Din 2000 sunt profesoară de informatică la Colegiul Național "Cantemir-Vodă" din București. Încerc să le ofer unor adolescenți motivația de a-și construi o viață frumoasă și scuturată de fals și convențional. În 2002 am publicat un volum de versuri, intitulat "Drum spre a fi".

100 poezii, 0 proze

NL

Naan Lea

AutorAtelier

Nascuta 02.05.1986 - Brasov, Romania. Scriu ocazional, ca si cum as picta. Iubesc muntele care ma ajuta intotdeauna sa-mi refacc fortele si sa-mi intaresc increderea in mine insami si in oameni. " Vino, crengile de brad vor matura praful din sufletul tau, norii iti vor pune iar in miscare mintea amortita si dulcea apa a izvoarelor de munte iti va da putere, dragul meu prieten".

8 poezii, 0 proze

LS

lefter sorana

AutorAtelier

Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!

3 poezii, 0 proze

O

orfeu

AutorAtelier

imi vine sa rad

27 poezii, 0 proze

VA

Vlasceanu Alexandra

AutorAtelier

Sunt in clasa a XI a C la liceul teoretic "G.M.Murgoci" Braila si am 17 ani. Iata-ma iar pe acest site dupa 4 ani de zile. Sunt studenta anul IV la medicina si pur si simplu nu imi vine sa cred ca aceste texte imi apartin. Par insipide. Poate chiar asa si sunt. Dar reprezinta gandurile si emotiile unei persoane care si-a trait si isi traieste viata cu o intensitate nebanuita. Asa ca fiti si voi ingaduitori.

11 poezii, 0 proze

OS

Olteanu Marius Stefan

AutorAtelier

Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca....iubeste-ti viata si mai ales prietenii...E cel mai de pret lucru.

1 poezii, 0 proze

vino să ne ascundem

de Ravendark Scar Furiel

lăsa-voi vântul liber și sufletu-i neîmblanzit lunii îi va întoarce șuieratul... în țipetele pescarușilor înnebuniți le va fi greu să ne afle...

Atelier

Vino, haide să vorbim despre sufletele noastre!

de Mevlana Jalaluddin Rumi

Vino să vorbim despre sufletele noastre. Haide chiar să ne ascundem de ochii și urechile noastre. Precum o grădină de trandafiri, păstrează întotdeauna un zâmbet înflorit pe chipul tău. Precum...

PoezieClasic

Vino

de mirela vlaica

Vino sa zburam impreuna, sa fugim de lume, sa ne ascundem printre ingeri si istoviti de vant sa ne asezam pe aripile lor, iar ei sa ne asculte juramintele pe care,oricum,le vom incalca a doua zi. Si...

PoezieAtelier

Amintiri sterse

de Luci Frederiksen

E noapte iar Si stropii ploii curg usor din bolta Sunt singur dar Gidesc la vise ce stau sus pe bolta Si ploaia curge lin Si ceru-nourat Nu lasa o frintura de senin Sa-mi demonstreze ca nu ai plecat....

PoezieAtelier

Acela ce va fi (n.)

de Adina Ungur

Uneori cad frunzele alteori strănută munții. Zăpada e ceața desfăcuta a gheților de iarnă. Ne bântuie prin case un foc de lacrimă stinsă. Prin colții de fereastră văd luna de pe glastră pe când...

PoezieAtelier

Parfum de Primavara

de Florina Petre

Dimineata, am fost trezita de catre o raza blanda, trimisa de soare sa imi scalde chipul in lumina si caldura dupa care am tanjit un anotimp, o iarna intreaga. A venit primavara! Natura se trezeste...

Atelier

despre câțiva dintre copacii pe care-i găzduiesc la mine

de Adina Ungur

Poate pentru că am crescut într-o curte sub bolta celui mai frumos copac pe care l-am văzut vreodată sau poate, nu! Dar îi iubesc și îi port cu mine! Copac Fremătând Eu trăiesc în pământ și sunt...

Atelier

piano concerto no1. op.11

de Anghel Geicu

până unde se întinde albastrul? până la linia transparentă pe care o văd ca pe dâra trasă cu creta pe asfalt dar ce este dincolo oricât m-aș ridica eu pe vârfuri oricât aș pune mâna streașină la ochi...

PoezieAtelier

Noi

de Georgiana Valentina Matache

Ciudat! N-am cântărit vreodată Ce-nseamna \"Noi\"... Am crezut că-i o joacă de la Unu la Doi, număratoare tâmpită, trișând cu ochii închiși Doi se facu Unul iar \"Noi\" eram uciși. Vino doar să...

Atelier

Hai.Cu…

de Vinca Ion

Vino cu mine Să căutăm amândoi Iar Bucuria. Poate c-o găsim Nălucă, zburdând printre Norii albaștri. Nu plângem dacă N-o găsim imediat. Se va întoarce. Fecioară zâmbind Biruind nepăsarea, Chemându-ne...

PoezieAtelier