Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"tobogan pentru cer"280 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
30 rezultate

tobogan pentru cer

de Alexandru Gheție

zborul nu e zbor aripa trage cu gloanțe oarbe în păsări mierla tot mai departe își arată limba dincolo de coroana nucilor amărui nicio pală de vânt niciun foșnet ar putea fi o frunză de arțar aceasta...

PoezieAtelier

Tobogan spirală

de Botu Cătălin

Am avut o viziune. Se făcea că eram, ținându-mă de mânâ, pe o întindere plană, portocalie, puțin curbată la margini. Sub picioarele mele era o forfotă nebună, se auzea ceva ca o vâltoare, ca un...

Atelier

Cercuri deschise

de Oana Ruxandra Roșu

și acest decor nu e altfel decât cel de atunci care te face să aluneci în taine și să vezi încă o dată privirea lor sfidătoare să te pierzi iar în confuzie și să cazi în tulburare proces necesar,...

PoezieAtelier

Joc

de valeria tamas

Joc Azi m-am certat cu mine necuminte nefrumoasă nedeșteaptă oare pentru ce a mai răsărit soarele și deasupra capului meu? Din plictiseală? Din neprevedere? Sau îi lua prea mult timp să-mi spună \"la...

PoezieAtelier

Serenada corporatistului

de Ionut Popa

Eu sunt un zombi pentru voi, mergând încet ca-ntr-un convoi. Din cercul vostru-aș vrea să scap, Că nici în lift nu mai încap. Și dorm adânc la o cafea, Și dorm adânc și când visez, Gândind, eu par că...

PoezieAtelier

Gala de umbre

de Sașa Pană

A trosnit o prăpastie în cer și dintre cioburi s-au risipit îngeri cu picioarele de puf, ca dintr-o închisoare după ce paznicul a fost asasinat. Cărările printre aer se întretaie ca trenele de...

ProzăClasic

frica și toboganul

de Andre Donescu

îmi amintesc de plimbările mele cu ana prin parcul de lângă casă acolo era amenajat un loc de joacă cu un tobogan mare din plastic portocaliu recomandat copiilor cu vârste între 2 și 6 ani părea...

PoezieAtelier

alunecari intre A si B

de alex bâcu

brusc, ma surprindeam glisand pe spiralatul tobogan al identitatii personale, asa cum mi se intampla de atatea ori in adolescenta, cand de sub umbra facila a zambetului varuit de spuma de ras...

Atelier

a woman loves a man’s lyrics

de Vasile Munteanu

Motto: "Nu e treaba măgarului de unde beau oile apă." ultima fiță în materie de arderi de tot e să te schimbi la față folosind un ciorap cu glugă astfel încât să-ți dai drumul în tine ca pe cel mai...

PoezieAtelier

Poezie leneșă

de Ion Barbu

Aceste rânduri de proză sunt datorate. Dar legile particulare ale scrisului meu cer să-mi improvizez un sentiment motor. Cel mai expeditiv e ura. Dragostea încape doar în cântecul exhaustiv, în...

EseuClasic

Liceu

de Zaharia Ramona

- M-a trezit un vis neclar, știi – senzația aia că ceva nu este ok, dar habar nu ai ce. Îmi era ciudă pentru că începeam weekend-ul cu nesomn, m-am luat la rost în vreme ce-mi pregăteam cafeaua și...

ProzăAtelier

raport din tranșee

de ioana negoescu

dimineața mi-o urc în soldați înaintăm prin tranșeele săpate noaptea de coșmarul meu vechi îmi pun bocancii peste halatul alb de spital calc peste paharele de unică folosință din care se scurge urina...

Atelier

leagăn de viață, leagăn de moarte

de Ela Victoria Luca

doar atât mai am să fac să îmi dau cuvântul prin nisip pe sub leagănul în care universul se deschide ca un album de artă și paginile sunt date în ritmul luminii alb-negru-sepia-alb-negru-sepia...

PoezieAtelier

mi-am luat un album de colorat stele negre

de Leonard Ancuta

cum se ia glicemia, de ce nu se poate lua și dragostea să vezi că ești la cote alarmante, că ești gata să faci atac ești flambabil, steaua neagră are conturul tu ești în potență cenușă, cîinii...

PoezieAtelier

Liquid Viviene

de Dacian Constantin

În sfârșit, Ieșirea. Ca niște foițe de ceapă transparente și neînsemnate, pieile mele rumenii se retrăgeau, lăsându-mă tot mai sidefiu și mai curat, despănușat și vulnerabil, frumos ca un zeu. Ieșeam...

ProzăAtelier

Thirsty tree of death

de Posogan Horea

Te-ai născut ca cel mai alunecos om din lume. Erai atât de alunecos în clipa în care ai luat prima gură de realitate, încât medicul te-a scăpat pe gresia albă a sălii de nașteri și dus de o forță...

ProzăAtelier

Este miezul nopti, dormiti linistiti

de Ghe. C-tin Orghici

În bătrâna Anglie exista oarecând obiceiul ca străjerul din turn să vestească trecerea orelor. Liniștea nopților amplifica glasul vestitorului, făcându-l mai puternic. Astfel încât să dea celor ce-l...

ProzăAtelier

Elementele de recuzită ale haiku-ului (1)

de Corneliu Traian Atanasiu

Obiectivitate și subiectivitate Spunem că haiku-ul este un poem obiectiv . Acest lucru înseamnă, în primul rînd, că într-un haiku este evitată subiectivitatea atît a textului, cît și a sensului...

ArticolAtelier

Fără nume

de gabriela florina david

Răstoarnă găleata. Se îndepărtează de tomberoane, gândindu-se la găleată. „Cât de murdară e… Cum de n-am observat până acum? Cum ajung sus o spăl cu cârpa aia…” Pașii îi devin șovăielnici pentru că...

Atelier

Povestea spiridușului din grădina mea

de Elena Marcu

Am un spiriduș în curte. Serios. S-a mutat la mine printre straturile de flori și din cauza lui nu mai am viață. E un spiriduș capricios, habar n-am de unde a venit, dar am bănuiala că a fost alungat...

Atelier