Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"tablou neterminat "8081 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
39 rezultate
MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

Oltean Bianca LarisaOL

Oltean Bianca Larisa

AutorAtelier

Nascuta in Cluj-Napoca,studenta la Facultatea de Drept,o fire visatoare,iubitoare de arta,pictez,sculptez....Imi petrec majoriatea timpului in natura,acolo ma simt cu adevarat libera,mai ales cand lucrez la un tablou.Imi place sa traiesc viata dincolo de limitele impuse de societate,sunt extrem de independenta.

5 poezii, 0 proze

Constantin Ștefuriuc

Constantin Ștefuriuc

AutorClasic

(5.05.1946, Udești, Suceava – 1994, Suceava) „… un nostalgic fragil, cu himera adolescenței în priviri, un imagist volubil, cu ecouri romantice în auz, un liric suav, cu veleități amânate” – Laurențiu Ulici, în „România literară”, 25.01.1984. „Poezia …este expresia unui spirit genuin și iscoditor, naiv entuziasmat de miraculosul spectacol al lumii. De un imagism frenetic, versurile alcătuiesc un tablou antropomorfic, care impresionează prin asociațiile neașteptate, amintindu-l pe Ilarie Voronca…” („Literatura română contemporană”, vol.I, „Poezia”). Studii de ziaristică la București. Debutează cu poezie la ziarul „Zori noi” din Suceava. Colaborator la: „România literară”, „Viața românească”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Bucovina literară” etc. Plecat dintre noi înainte de vreme („Timpul trece,/te petrece,/dinspre leagăn,/înspre rece” - manuscris), Constantin Ștefuriuc și-a petrecut ultimele clipe într-un pat de spital, iar ultimele sale cuvinte au fost: „Doctore, te rog, dă-mi o...

2 poezii, 0 proze

Adrian Țion

Adrian Țion

AutorAtelier

născut în 16 octombrie 1949 la Turda studii gimnaziale la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj, studii liceale la Liceul nr. 10 din Cluj, studii filologice tot la Cluj, terminate în 1974 în prezent profesor de limba română la Școala Finișel, jud. Cluj cenaclist (sporadic) la unele cenacluri literare din Cluj debut publicistic în 1968 în revista „Tribuna” cu poezia „Tablou” poezii în antologii ale Casei Creației Populare Cluj: Vărstă în sărbătoare (1966), În muguri cântă primăvara (1969), Constelații (1970). volume publicate: debut editorial cu volumul de proză scurtă Un apel disperat, Editura Nona, Piatra Neamț, 1998 urmează Exerciții de toleranță – tot proză scurtă – apărut în 2000 la Editura Hanyana News din Cluj-Napoca, în tandem cu Gabriela Leoveanu Zeul Video – proză scurtă – Editura Tinivar Cluj-Napoca, 2005 Flash-back teatral – cronici dramatice – Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2006 Prezent literar – cronici literare – Editura Contrafort, Craiova, 2006 Iesirea in decor, roman, Ed....

11 poezii, 0 proze

Mihai IgnatMI

Mihai Ignat

AutorClasic

Născut la 5 octombrie 1967, Brașov. Studii: 1986 – Liceul de filologie-istorie „Unirea” Brașov, 1995 – licența (secția română-latină), 1997 – cursurile de master (literatură română contemporană) și 2004 – doctoratul – toate la Facultatea de Litere a Universității București. Ocupații: muncitor necalificat la Poligrafia Brașov (1988-1990), profesor de liceu (1995–1996), profesor asociat la Universitatea “Transilvania” Brașov (1995–1998), preparator universitar la o facultate particulară (1998-1999), redactor al paginii de opinii și editoriale a cotidianului “Monitorul de Brașov” (1998-1999), redactor al revistei Interval (1997-2000), secretar literar la Teatrul “Andrei Mureșanu” din Sfîntu Gheorghe (2006). În prezent: lector universitar la Facultatea de Litere a Universității “Transilvania” Brașov. Debut ca poet cu antologia Tablou de familie (Leka-Brâncuș, București, 1995) alături de Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, T. O. Bobe, și cu placheta...

3 poezii, 0 proze

CALANCEA_ANDREI IRINELCI

CALANCEA_ANDREI IRINEL

AutorAtelier

Strivit de pasiuni inselatoare,.... Constrans de dogmele prezente in traditii,... Far-de credinta n timpuri viitoare,.... Mereu este marcat:de repetitii......... Culori nascute din obsesii reci,.... Si trecatoare amagiri prezente,... Sunt zugravite in impresii seci.... Intr un tablou cu tonuri reticente....... Un critic slut la chip,cu logoree mare.... Prezinta n mod de opera fantasma, Si are rugaminti:ca data viitoare Sa fiti mai ganditori si..sa i simtiti mireasma........ Artistul si a dorit -o abordare fina.... De tonuri ample si pete de lumina,... A vrut sa regasiti in mica lui lucrare.... Nu intrebari....... -ci provocare....... phrime 2 ale lui decembrie, ale lui 2006

2 poezii, 0 proze

HD

Harry White de Danciu

AutorClasic

din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...

0 poezii, 0 proze

Radu Sorin DanutRD

Radu Sorin Danut

AutorAtelier

poet de weekend... Premii: *24 februarie 2011 - mențiune la Concursul de poezie, declarații și maxime pe tema iubirii, sub genericul "Dragostea-i destin străvechi" - Centrul Cultural Pitești (poemul "Tactil" - http://www.agonia.ro/index.php/poetry/13953769/tactil). *iunie 2011 - premiul Revistei "Dunărea de Jos" la Concursul literar "Primăvara lirei" Publicări: *Săgetătorul, suplimentul literar al ziarului "Argeșul" (Nr. 781/4 sept. 2012) *revista "Dunărea de Jos" *Juventiada (volum colectiv), editat de C.C.S. - Pitești, nov. 2011 *Săptămâna argeșeană, Anul I, Nr. 11, 25 aprilie 2012, pag. 15 (poemele Cercul, Definiție, În drum spre casă) *Romeo și Julieta la Mizil: antologie de poezie și epigrame: 2007-2012, Editura LVS Crepuscul, 2012, Ploiești, ppg. 133-134 (poemele Secvențial, Imagine dintr-un tablou)

58 poezii, 0 proze

daniel nitulescuDN

daniel nitulescu

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

tablou neterminat

de Ileana Popescu Bâldea

astăzi ai încălțat un bocanc și-un pantof cămașa ți-ai pus-o pe dos ai uitat unde ai ascuns de toamnă aparatul foto - să descarci din el veșnic primăvara pe un post de știri cineva vorbea despre...

Atelier

tablou neterminat

de Nuta Craciun

ieși din tura de noapte traversezi strada și intri în viața mea îmi desenezi un om de zăpadă pe piele am înghețat sub atingerea ta lumea e un tablou neterminat cu mine înzăpezită tăcerea se zbate în...

PoezieAtelier

fără tine

de Ottilia Ardeleanu

fără tine iarna nu e iarnă nici gândurile nu-mi ning e un tablou neterminat copacii goi se alintă de vânt nici el nu mai are putere îmbătrânit peisajul mă ține la geam nici eu nu am puține ierni...

PoezieAtelier

Acces de nebunie

de Adrian Roditis

Dintr-un acces de nebunie Scuipam azi-noapte lumea pe hartie Caci m-am visat murdar,vanat Intr-un tablou neterminat. Ochii pastrez ca document Sau ca pe-un martor neatent Dintr-un acces de nebunie...

PoezieAtelier

a horror big-bang

de Leonard Ancuta

dragostea e un secret al divinei comedii și creația e un semn al narcisismului la fel cum la tine parcă trece prin fugile lui bach momentul în care mă iubești și apoi mă deziubești ca o artistă în...

PoezieAtelier

un fluture intr-un decor salbatec de teatru

de Bogdan Gagu

dormi visul se pierde in valuri de teama ratacesti intr-o scorbura de-a fi osificata-n sange sinucigas zbori un fluture intr-un decor salbatec de teatru macelarit de iedere mutilat in iele si...

PoezieAtelier

Gegen Die Wand

de julianpo

urma pasilor tai trece neobservata ca si cum stiloul cu care imi scrii aceasta scrisoare nu ar mai avea cerneala sau poate ca mana care scrie tremura de la oboseala noptilor nedormite eu merg mai...

PoezieAtelier

Cruce cu magnolii

de Pușcă Ioan Gabriel

In fiecare zi își tăia o halcă din el punând-o pe masa trecătorilor. Masă din lemn de stejar, geluită pe care, lângă urme de sânge, fărâme de dinți, ecouri de sticle golite pâna la fund, tipsii...

PoezieAtelier

fiasco

de Costel Stancu

e dimineață și carnea ta încă nu mi-a dezvăluit nici o taină femeie, scăldătoare din care nu ies niciodată pe de-a-ntregul curat din ape se ridică o piatră și se așază în locul gol al stelei de pe...

PoezieAtelier

numărătoare de -oi

de masha djinn (nepoata)

peste capul primei tocilare îmi sare privirea la celălalt cap-altă tocilară și tot așa până când, târziu de tot(intervin: un calorifer cu 243 elemenți, un frigider cu litere de la nino-nino, o...

PoezieAtelier

trupul meu, o necunoscută

de Macovei Costel

acoperindu-mă cu voaluri de pudoare m-ai ascuns, m-ai îngropat în uitare America n-ar fi fost descoperită dacă cineva n-ar fi aruncat busola tablouri într-o expoziție cam la asta se rezumă viața...

Atelier