Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"spirale din bucle"3553 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
36 rezultate
cornel margineanCM

cornel marginean

AutorAtelier

.... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existența noastră, ca și, de altfel, prezența unei generații mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară și întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt niște structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice.,, Stephen W. Hawking Prezent pe poezie.ro din 2002, fără zor și fără ezitări. Am privit.

268 poezii, 0 proze

Petru TeodorPT

Petru Teodor

AutorAtelier

Născut în plină iarnă (1978), pe seară, într-un București nu foarte de demult. Copilărind în mare parte prin Moldova pe la bunici și rude. * Liceul - Colegiul National Sfântul Sava, Bucuresti. * Universitatea de Medicină și Farmacie - Carol Davila, Facultatea de Medicina Generală, București . * Practică în perioada facultății și după la mai multe spitale din București. * Perioada de rezidențiat terminată la Spitalul Clinic de Urgență București. * Angajat în momentul de față, de profesie - observator pe câmpul de luptă (evident medic). * Model profesional: Dr. C. (NCH-Sp.B.Buc.), Dr. Ț. (ATI-SCUB), Dr. Ol., Dr. B., Dr. G., Dr. P., Dr. O., Dr. B. (M.U.-SCUB), Dr. St. (ATI-MNast.Buc.), Dr. A.R. (A&E-NHS-HoE) și alții. * Modele literare: Eminescu, Blaga, Bacovia, Arghezi, Voiculescu, Sadoveanu, Eliade, Sebastian, Lovinescu, Liiceanu, Pleșu. De scris din proprie inițiativă a fost un început în anul 1994. De axat m-am axat pe poezie-simbolism-filozofie, înclinația fiind dată de moartea...

308 poezii, 0 proze

ZZZZ

ZZZ

AutorAtelier

Cand eram mic, eram foarte naiv; ascultam cu gura cascata povestile celor din jur si credeam tot ce auzeam. Eram convins ca daca intru in dulap si rostesc "itzi-bitzi iesi afara" diavolul va navali in camera mea, cerandu-mi socoteala. Eram convins ca tiganii fura copii si-i baga in sac, de aceea purtam mereu cu mine un briceag numai bun de taiat saci. Visurile imi erau frante de gropi, fara exceptie, drept pentru care am invatat sa mi le controlez. Cand vedeam groapa in care urma sa cad, ma trezeam. Multi ani nu am putut duce nici un vis pana la capat. Apoi am inceput scoala. nu ma intelegeam cu colegii; in pauze stateam intr-un colt si cantam la muzicuta. Suflam in muzicuta aia pana cand simteam ca o sa lesin. Fiind un copil bolnavicios, stateam mult timp prin spitale. De acolo am ramas cu cele mai frumoase amintiri. In spital citeam fara sa ma deranjeze nimeni, mama imi aducea bomboane, toata lumea se purta frumos cu mine si nici macar nu eram nevoit sa-mi fac temele. Daca cineva...

7 poezii, 0 proze

AndreeaA

Andreea

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

OC

oprea carmen

AutorAtelier

ma dilat ma contract rad cu toti dinti si buzele se transforma in uragane sub umbra felinarelor. ma ascund de mine prin mine ciudata fire fabuleaza pe goliciunea treptelor in spirala.tot ce se intampla in varful picioarelor ma infioara.ma disec si autopsia ce m a ciopartit in romburi curbate in linia stramba dar atat de dreapta a orizontului ce mi rade in fata ziua si noaptea intreaga , autopsia s-a contaminat cu depresia fetei defecte.sunt frumoasa sau urata trista sau destrabalata nimic sau toate la un loc ,strabat valurile ce sunt strajuite de plusuri , pulsari maniace sau minusuri chinuitoare , dibace si ingrozitor de nevrozate , valurile peste sau sub normal ma traverseaza precum mersul trenurilor personale rapide accelerate la suprafata caci in adancimea haotica devin toate impersonale.se vede se aude se spune dar nu se stie cu siguranta...

1 poezii, 0 proze

Marian DragomirMD

Marian Dragomir

AutorAtelier

Dragomir Marian născut în orașul lui N.Stănescu, licențiat în Limba și literatura romană - Limba și literatura engleză apariții în revistele Constelații diamantine, Oglinda Literară, Jurnal of educational Science&Psychology, Atitudini, Armonii Culturale, Perpessicius, Regatul cuvântului, Literaria, Nome Artis, Actualitatea literară, Poezia, Fereastra, Spirala Cunoașterii, Cervantes etc redactor - revista "Atitudini" Casa de Cultura "I. L. Caragiale" Ploiești; redactor - revista "Spirala Cunoașterii"

61 poezii, 0 proze

spirale din bucle

de holobaca gheorghe

vibrează de plăceri argila din noi când prin păduri bate vreun vânt de delir și fluturi în cupe de crini luptă-n turnir pentru regina cu buze de caprifoi cadranele sângerează în turnuri când peste...

PoezieAtelier

prin crăpături de timp pătrunde seva trecuturilor noastre

de andronache virgil-nicolae

cioburi din lutul măștilor purtate fără ele nu mai suntem oameni ci zei răstălmăciți ferestre porți timpuri universuri sticlă și oglinzi lumini răsfrânte cristalin spirale apusuri în prăpăstii...

Atelier

Noapte cu acoperiș de brocart

de Silviu Somesanu

Învăluire-n sunete risipite de crini când respirul îi fură aerului aromele cu cristaline străluciri pe muchii de spirale de cuvintele luminoase stau nescrise în interioare galante de mătase ce curg...

PoezieAtelier

te iubesc

de pop romeo

tu...clinchet șoptind necuvântul galaxii îți dansează-n celule să tulbure linia dreaptă ce taie clepsidra curgere între mine și tine zidire aievea te simt înflorită în albul ce prinde ziua din...

PoezieAtelier

Copil din sori

de Salome Mogos

Te văd în sus cum fluturi prins de un colț de soare și cum te legeni printre condiționări de realități și adevăruri aritmic, ca un pendul distrat. Privesc cum trece timpul. Oamenii îl adună, îl...

PoezieAtelier

Fum(4)

de Dana Banu

Căldura urcă în spirale transparente până sus înspre ultima treaptă a scării de lemn. Printre gene poți să observi lucrurile din jur privindu-te cu dragoste. Oameni nu. Doar lucruri. Oamenii nu pot...

Atelier

Petalele unui trandafir

de Daniel I. Iancu

PETALELE UNUI TRANDAFIR Ultimele 1001 minute din viața unui tânăr Prolog Într-o cameră de spital, mică și albă ca mai toate lucrurile din ea, un tânăr - palid și slăbit – pare că doarme. Răsuflarea-i...

ProzăAtelier

Fluturi albi.

de rodicacondruz

Echipei feminine de gimnastică in urma victoriei de la Atena. Fluturi albi, în zbor șăgalnic, Bat din aripi, corzi de mandoline, Din picioare bat; trompete,castagnete, Se înalță, se rotesc, spirale...

PoezieAtelier

Spiritul 2

de razvan rachieriu

Spiritul lumii comunică la nivel esoteric cu spiritul Universului, care este spiritul lui Dumnezeu, și fiindcă acesta trebuie să aibă un corp din materia tuturor stelelor, corpul lui nu poate fi...

EseuAtelier

o ploaie de culori schimbătoare

de Mondea Adrian

fremătau constelațiile pe fundalul mov al mării închipuite de vechii atlanți piele de rechin întinsă la soare în culori schimbătoare o ploaie de ceasornicari măsurând osatura timpului cu scoici în...

PoezieAtelier

Continuitate / fragmentare

de Nela

Rãsturnãm oameni şi sisteme, ca şi cum am fi eroi din basme ce luptã cu zmei şi balauri! Punem bariere şi limite de timp în orice: de la atât la atât, e voie de respirat, de la atât la atât, avem...

EseuAtelier

oamenii-clipei

de Anisoara Iordache

“ o clipă este viața voastră pentru mine, Preasfântul zise. * în cercuri de lumină-i înțelepciunea strămoșilor; în trunchiurile amintirilor nestrăpunse încă de fulgere. * oamenii-clipei le-au gustat...

PoezieAtelier

scorpionul din pragul alb

de Vali Nițu

gânduri nude cu lacrimi de lumină pentru prima zi a restului de viață când pe umărul alb doar desenul minții pictează un incendiu cu parola iubirii foșnet de liniște în infinitul cuvintelor dintre...

PoezieAtelier

Spirala rupta

de laurentiu diegis

Fumez niste liniste le umbra unui gand. E un Gand mare si batran, cu radacini noduroase si lungi. il stiu de cand eram copil. Veneam des la el cu prietenii mei si-i mancam frunzele, apoi ii legam...

ProzăAtelier