Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"sonetul podului"5050 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
38 rezultate
Zaharia StancuZS

Zaharia Stancu

AutorClasic

Zaharia Stancu s-a născut în 1902 în localitatea Salcia-Teleorman. După ce a abandonat scoala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până-n 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. După absolvire a devenit jurnalist. În 1926 publică sonetul Viața, în revista Țara noastră, condusă de Octavian Goga, pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români. Adevăratul debut este în 1927 cu volumul Poeme simple, premiat, și acesta, de Societatea Scriitorilor Români. În 1931 îsi încheie studiile liceale și se înscrie la Facultatea de Litere din București, pe care o termină cu examenul de licență(după unele surse, Zaharia Stancu nu și-ar fi încheiat studiile). În 1932, la începutul anului, apare revista Azi, avându-l ca director pe Zaharia Stancu, la care au colaborat scriitori străluciți interbelici și postbelici: Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Vladimir Streinu, Ion Pillat, Ion Vinea, Gib Mihăescu, Alexandru Sahia, Geo Bogza....

62 poezii, 0 proze

EC

Ecaterina Chifu

AutorAtelier

Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret. Acum trimit niste sonete CHIFU ECATERINA Pseudonim: SPERANȚA CARTEA SONETELOR SONETUL I DORURI Ard doruri în mine, doruri de foc, Gândesc la viața trecută, viitoare Mă întreb mereu de ce al meu noroc De-l am, prinde aripi spre alții să zboare. Iluzii ne facem mereu, tot mereu, Credem că alții ne iubesc, dar cât doare, Când vedem a lor înstrăinare Și ce...

1 poezii, 0 proze

Ion FrunzettiIF

Ion Frunzetti

AutorClasic

FRUNZETTI, Ion (n. 20 ian. 1918, Bacău - d. 11 sept. 1985, București), poet, eseist și traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) și al lui Const. Frunzetti, ofițer de carieră. Face școala primară la Târgu Ocna (1924-27), timp în care ia lecții de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N.N. Tonitza; urmează liceul în diverse orașe, în funcție de mutările de garnizoană ale tatălui: Galați (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală "Flori de crâng" și apoi un sonet, în "Adevărul literar și artistic"), Timișoara, Focșani. Colaborează la revista de avangardă "13" din Focșani; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul inițiat de redacția revistei (1934). Ultimele 2 clase de liceu le urmează la Timișoara (bacalaureatul în 1936), publicând poezii și în câteva reviste de aici: Crai nou, Colț de țaraă, Fruncea. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din...

1 poezii, 0 proze

Kass Mark DavidKD

Kass Mark David

AutorAtelier

"Sunetul imi suna din nou a surzenie..fumul si paharul imi par din nou bucati pierdute de tine, din tine..odihna e cosmarul zilei de maine cand voi putea gandi..din nou! - te rog, du-ma la dezintoxicare! "

1 poezii, 0 proze

OI

Otvos ildi

AutorAtelier

Când soarele a aparut cu zâmbete și visurii, Iar cerul a început sunetul cel dulce al primăverii, Natura fericită ne-a cântat Iubirea dulce a timpului. Cu miere-n suflet și în inimii, Natura ne-a rostit Cântecul tainic de iubire Mirosul florilor de mai, Recită încet,cu duioșie Versul lin al dragostei; Spunându-ne cu dor secretul primăverii.

1 poezii, 0 proze

Gheorghe PituțGP

Gheorghe Pituț

AutorClasic

Gheorghe Pituț (n.1940 - d.1991) a fost un poet și prozator român. A scris printre altele Călătorie în Uriaș Antume 1966 – (debut) Poarta cetății, Ed. Tineretului, București, 1966, Colecția Luceafărul 1968 – Cine mă apără, Ed. Tineretului, București, 1968 1968 – Frunze – Pomi – Arbori, Ed. Tineretului, București,1968 1969 – Ochiul Neantului, Ed. pentru literatură, București, 1969 1969 – Sunetul originar, Ed. Tineretului, București, 1969, Colecția Albatros 1970 – Fum, Ed. Eminescu, 1970, București (cu milesimul editorial 1971) 1977 – Stelele fixe, Ed. Eminescu, București, 1977 (Premiul Uniunii Scriitorilor) 1982 – Noaptea luminată, Ed. Albatros, prefața Mihai Ungheanu, București, 1982, colecția „Poeți români contemporani” 1982 – Locuri și oameni, scriitori și parabole, Ed. Cartea Românească, București, 1982 1983 – Aventurile marelui motan criminal Maciste, Ed. Sport - Turism, București, 1983 Postume 1995 – Stelele fixe (Antologie), Ed. Eminescu, București, 1995, (colecția Poeți români...

8 poezii, 0 proze

AS

anefi noris saihan

AutorAtelier

In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...

3 poezii, 0 proze

Liviu GoguLG

Liviu Gogu

AutorAtelier

-M-am născut la data de 14.09.1963, în localitatea Poșta Cîlnău, județul Buzău. -Am urmat cursurile școlii generale din localitatea natală, între anii 1970-1978. -Din 1978, studii militare superioare și carieră militară, până în 2006. Din 2006, activități de consultanță pentru management și afaceri. -Am început să scriu proză pe la începutul lui 2008 și epigramă, ceva mai târziu. -Sunt membru al cenaclului literar „Noduri și Semne” din Galați. -Sunt membru activ pe site-urile: „Rețeaua literară”, „Negru pe Alb”, „Esențe”, „Bocancul literar”, „Cronopedia”, „Confluiențe literare”, „Sunetul Muzicii”, „Agonia” etc. -Sunt redactor-șef al revistei literare online „Negru pe Alb” și al revistei socio-culturale și de spiritualitate locală „Renașterea rușețeană”. -Sunt membru al Cenaclului Umoriștilor „Nicolae Grigore Mihăescu - Nigrim”, Buzău. -Sunt...

34 poezii, 0 proze

sonetul podului

de viorel gongu

Sunt podul putrezit ce mai cedează Când raza de lumină trece lină Sau când din aripi bate o albină Și în răsfăț culege câte-o rază. Cu legi de plastilină sau de gumă Contemporani-n ample evoluții Dau...

PoezieAtelier

Sonetul pomului pierdut

de mariniuc viorica

În nopții pustii, cu frunze tot mai reci, Îngândurat ca lemnul crucii Tale, Eu sunt copacul ce-a plecat în vale Și-acum Te rog de tot să nu mă-neci. Ca un catâr nebun, fără zăbale, Am strâns la piept...

PoezieAtelier

Sunete înghețate

de Teo

Mari, grei, alunecând încet printre moleculele de aer, fulgii de zăpadă îi atingeau fața imobilă pe măsură ce înainta pe podul ușor înzăpezit. Nu se gândea la nimic. De fapt de aia se afla acolo… ca...

ProzăAtelier

cu buzele crăpate de somn

de Andrei Forte

iubitul tău a albit la față fără să mă recunoască iar parbrizul i-a plesnit ca un obraz ars de frig nu mai era la volan ci era prins într-un mojar metalic iar pistilul i se înfipsese adânc în abdomen...

PoezieAtelier

O Zi

de kid ender

Am așteptat. Am așteptat toată ziua. Să vină. Sau să sune. Bineînțeles că nu a venit. Probabil încurcase data, sau ora, de aceea nu a venit.Sunt sigur. Am fumat, mult, gândindu-mă la ce e drept și ce...

ProzăAtelier

Victor

de ovidiu cristian dinica

Victor era obișnuit să vadă privirele triste ale celor din jur. În preajma Sărbătorilor Pascale, vremea ținea cu oamenii, nu era nici cald, nici frig, așa că simți că era timpul să iasă la plimbare....

ProzăAtelier

Victor

de ovidiu cristian dinica

Victor era obișnuit să vadă privirile triste ale celor din jur. În preajma Sărbătorilor Pascale, vremea ținea cu oamenii, nu era nici cald, nici frig, așa că simți că era timpul să iasă la o...

ProzăAtelier

Elegia tacerii

de Federico Garcia-Lorca

Tacere, unde iti duci cristalul tau aburit de rasete si cuvinte, si suspinele pomului? Cum cureti, tacere, roua cantecului si sonorele pete pe care mari indepartate le lasa pe imacularea senina a...

PoezieClasic

Gânduri triste

de Magdalena Dale

Când l-am văzut în capela rece, palid și de nerecunoscut cu masca durerii împietrite pe față, am cerut sufletului să-mi amintească de el așa cum îl cunoscusem pe drumul vieții..... Era un clopoțel...

ProzăAtelier

Noviciat

de Remus Cretan

Am fost pus sa bat cu o nuia un copac. Sunt novice si astept sa vad daca pot lua o alta cale. Mi-e mila de el, ca e ca si mine, un copac pribeag uitat in campie. Si vreau sa aud durerea copacului si...

Atelier

Sarea

de Jeflea Norma,Diana

Sarea. Cern fulgi de zăpadă în palmă care se transormă în particule mici dumnezești împrospătândumi pielea sensibilă și obosită de stresul cotidian și detergenți ieftini și vătămători. Fulgi de...

PoezieAtelier

Sonetul

de Radu Herinean

Sonetul este poezia fixa alcatuita din 14 versuri, grupate in doua catrene si doua terte, ultimul vers fiind o concluzie a intregului continut al poeziei. El isi are originea in literatura italiana a...

ArticolAtelier