"singur printre rânduri" – 20233 rezultate
0.01 secundeMeilisearcha-b-c
Doua entitati diferite printr-o singura lege
de jkloungsuh
critica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Mihai Robea
n. 1966, București; în primele rânduri ale Revoltei Decembriste din 1989; printre inițiatorii primelor sindicate studențești; absolvent al Facultății de Filosofie (Filosofie-Istorie), Universitatea din București, 1992; autor a două volume de versuri ["O singură inimă", Casa Editorială Muntenia, București, 2006; "Rămâne-un răspuns pentru toate", Casa Editorială Muntenia, București, 2009]; autorul noii teorii a formării Poporului Român [teorie care unifică probele împotriva romanizării și demonstrează că Poporul Român s-a sudat, prin strângerea legăturilor dintre ramurile aceluiași Neam, pe pământurile locuite dintotdeauna - în condițiile stăpânirii romane parțiale și înainte de venirea slavilor în Balcani];
93 poezii, 0 proze
catalin ioan vega
S-a născut la data de 13.10.1979, în Iași. În anul 2001 a lansat volumul de debut ,,Singur printre uitări”, editura Nona, Piatra-Neamț. Al doilea volum de versuri intitulat ”Natura Căutării”, editura Filocalia, Roman, a fost lansat în anul 2007. Din 2009 și până 2015 a făcut parte din echipa de redacție a revistei ,,Buletin Creștin Ortodox”,din Rădăuți. În cadrul acestei reviste a publicat numeroase articole și poezii în rubrica intitulată ,,Izvor pentru suflet”. În anul 2022 a obținut Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci” ediția a V-a, și i-a fost publicat în contul acestui premiu volumul de versuri ,,Cerul aripa își cere” la editura Betta. Tot în acest an a apărut și volumul de versuri ,,În umbra luminii” la editura Septentrion. De asemenea, la concursul internațional de creație ,,Laudă semințelor,celor de față și-n veci tuturor! ” Sebeș-Lancrăm 2022, a obținut mențiune la secțiunea creație-poezie. Este membru al Societății pentru Cultură și Literatură Română...
92 poezii, 0 proze
Marin Sorescu
Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător) a fost cunoscut în timpul vieții pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a facut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluția română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995). Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeți". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reușind să...
352 poezii, 0 proze
Liana Gamanut
Fericirea este ca un fluture:daca alergi dupa el, iti va scapa printre degete, dar daca astepti rabdator, el se va aseza singur pe umarul tau...
16 poezii, 0 proze
Teodor Pică
Poet si traducator , a publicat in timpul vietii un singur volum de versuri (POEZII in Editura Eminescu/Bucuresti 1970 )Decedat la 16 iunie 1978 la numai cincizeci de ani . Teodor Pâcă (n. 1 ianuarie, 1928, Ploiești — d. 16 iunie 1978, București) a fost un poet (aparține structural curentului onirismului poetic) și traducător român. Studiază dreptul doi ani, după care se transferă la Institutul "Maxim Gorki" (prin 1949. Inițial membru al Partidului Muncitoresc Român, este exclus din partid și exmatriculat înaintea susținerii examenului de stat datorită unor păreri "revizioniste". Lucrează ca impiegat, profesor suplinitor, sortator de piei într-o tăbăcărie, vopsitor, zugrav, electrician.[1] La Medgidia este o perioadă antrenor de box. Boem din fire, este prieten cu printre alții Tudor George, Leonid Dimov, Florin Pucă, Stan Palanca, Virgil Mazilescu, George Mărgărit, Dumitru Țepeneag, George Astaloș. A publicat în timpul vieții un singur volum de versuri (Poezii, Editura Eminescu,...
14 poezii, 0 proze
Craciun Andra
M-am născut in Ramnicu Valcea la data de 14 iulie 1995. Mi-am petrecut marea parte a copilariei la Baile Olanesti. Acolo am avut o biblioteca impresionanta. Printre cartile acelei perioade s-a remarcat "Singur pe lume" de Hector Mallot. Recent am descoperit "Mandrie si Prejudecata", "Ratiune si Simtire" de Jane Austen, "Pe aripile Vantului" de Margaret Mitchell,de fapt o mare parte a romanelor adolescentei parintilor si chiar bunicilor mei. Acum am aproape 16 ani, imi place să scriu, să citesc și să cânt la chitară. Deși nu sunt pe profil uman, ador sa merg la concursuri de creatie. Studiez la CNI Matei Basarab de anul acesta.
4 poezii, 0 proze
Andreea
Murise ingerul, dar nu l-am putut tine in brate, se facuse de apa si mi-a curs printre degete, mi-a umezit genunchiul si mi-a spalat picioarele cele cu care alerg, cu felul lui de a se duce si de a ma lasa singur si in vesnica alergare.(Nichita)
6 poezii, 0 proze
moisoaie razvan
Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...
1 poezii, 0 proze
Constantin Fântâneru
Constantin Fântâneru (n. 1 ianuarie 1907, Glodu, județul Argeș, după unele surse în satul Budișteni, Argeș – d. 21 martie 1975, Ștefănești, județul Argeș) a fost un scriitor român care a activat și publicat cu precădere în perioada interbelică. Un veșnic neadaptat, l-a făcut să scrie pe Eugen Ionescu, cu care a fost prieten în tinerețe, că „nu se simte bine nici la oraș, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”. Elenist, a fost profesorul de limbă greacă al lui Constantin Noica. În anul 1932 a publicat singurul său roman, numit „Interior”, roman al adolescentului întârziat. În anul 1942 suferă o depresie nervoasă, din care își revine cu greutate, în anul 1948, când devine profesor de țară. Uitat o bună bucată de vreme, este recuperat în perioada recentă, operele sale (puține la număr) fiind republicate și bucurându-se de interesul moderat al criticii literare. A fost un prozator, critic literar, poet și dramaturg român. Activitate publicistică la Prezentul, apoi la Universul...
1 poezii, 0 proze
Hans Christian Andersen
Hans Christian Andersen (n. 2 aprilie 1805, Odense, Danemarca - d. 4 august 1875, Copenhaga) a fost scriitor și poet danez, celebru pentru basmele sale. Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” și „Rățușca cea urâtă”. În timpul vieții Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume. Hans Christian Andersen a fost scriitor și poet, rămânând celebru în special pentru poveștile sale. El s-a născut la Odense, Danemarca, marți, 2 aprilie 1805. Cele mai multe surse englezești, germane și franceze folosesc numele întreg (Hans Christian Andersen), însă în Danemarca și restul Scandinaviei el este cunoscut ca și H.C. Andersen. Prenumele Hans Christian este un prenume tradițional danez și este folosit ca și un singur nume, deși, la...
14 poezii, 0 proze
singur printre rânduri
de Deak Zoltan
singur printre rânduri ...pentru Regina sufletului meu viața-i doar o iluzie când ești rege, când fluture iubirea mai există oare? blândă, dulce, ocrotitoare suflete damnate se regăsesc șoptindu-și,...
Despartire printre randuri
de Moldovan Tiberiu
Tocmai te citeam printre randuri. Am ramas placut impresionat. De ganduri atent cernute si de poeme neterminate. Te vreau printre strofe dar te pierd printre cuvinte. E simplu. O ora prea tarzie...
Mai am un singur dor
de Camelia Tripon
Mai am un singur dor Cred în Eminescu. Trăiesc dorul lui de țară binecuvântată de Dumnezeu. Sunt clipe când simt că nu mă pot ridica nici măcar cu privirea la nivelul cunoașterii la care a ajuns el....
Ia-ţi singur
de Ioan-Mircea Popovici
1. Noi, sub umbrela nouă, la Pescărie În lunga vară fierbinte, cultivând armonie Seminţe de dor, nor, vânt, adiere, mângâiere Cântecul mării aduce pe valuri o corabie de tăcere M-am născut Poezie...
Univers matematic
de Anca Vasilescu
ganduri nauce clocotesc dogmatic prin vene abstractizand printre randuri noi teoreme despre A si B, unde A mai mare ca B e o noua necunoscuta intr-o ecuatie cu un singur DE CE tasnesc din mine...
Mise en scene
de alice drogoreanu
așa vin acum prea târziu ușor romantic răspândit desenai printre rânduri cât sunt de frumoasă răsucită într-un picior cum așez seara lângă lampă cum tragi înfrigurat haine prin tine stai singur casa...
Incet!
de Deleanu Dragos
Incet! Ma pierd printre ganduri. Singur! Privesc printre randuri In cartea Absolutului. Citesc intr-o lacrima emotia disparuta, un semn de primavara caut in viata mea pierduta. Incet! Visez si ma...
sa scrii dragoste
de teddy
am scris atatea randuri despre dragoste. nu le-am gandit...le-am scris dintr-un fel de inertie, dintr-o dorinta arzatoare de a imi expune parerea despre dragoste si viata. dar acum ca recitesc tot,...
